Neînţelegerile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană în privinţa unor probleme cheie ale Brexitului riscă să afecteze succesul negocierilor, conform lui Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, scrie The Guardian.
"În privinţa Brexitului am făcut progrese, dar rămân divergenţe uriaşe şi serioase, în special despre Irlanda şi Irlanda de Nord. După Brexit, ne dorim un parteneriat Marea Britanie-UE privind piaţa de schimb şi securitatea. Dar trebuie să bazăm acest parteneriat pe valorile şi principiile noastre, respectând totodată liniile roşii ale Regatului Unit. Acest lucru înseamnă pentru noi înseamnă o integritate a pieţei unice, indivizibilitatea celor patru libertăţi, autonomia şi puterea de decizie a UE şi protejarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor UE”, a declarat Barnier.
La scurt timp după declaraţiile lui Barnier, liderii celor 27 de ţări care vor rămâne în UE după ieşirea Regatului Unit au semnat un comunicat comun prin care avertizează asupra necesităţii pregătirii pentru un scenariu de Brexit fără niciun acord.
Liderii europeni s-au arătat îngrijoraţi de lipsa progresului în evitarea unei graniţe nepermisive pentru Irlanda şi au cerut o intensificare a discuţiilor.
Spania a insistat că ar trebui adăugat un avertisment privind faptul că Marea Britanie ar trebui să ajungă la un acord despre viitorul Gibraltarului după Brexit şi dacă acolo vor fi valabile condiţiile perioadei de tranziţie, potrivit cărora Marea Britanie va rămâne membră a pieţei unice de schimb şi a uniunii vamale până în decembrie 2020.
Prim-ministrul britanic Theresa May a promis că va publica vineri un raport guvernamental care va conţine viziunea sa privind viitoarea relaţie de schimb între Regatul Unit şi UE. Este de aşteptat ca May să se pronunţe în favoarea reţinerii accesului la piaţa unică de schimb pentru bunuri, chiar dacă Marea Britanie insistă că nu va respecta principiul libertăţii de mişcare a oamenilor. În această săptămână, ministrul de Externe al Spaniei, Josep Borrell, a declarat că ţara sa, Franţa şi Germania nu vor accepta o astfel de propunere.
Barnier a declarat: “Aşteptăm raportul şi sper că va conţine propuneri realiste, dar permiteţi-mi să menţionez din nou că timpul este foarte scurt. Ne dorim un acord şi lucrăm la acest lucru, dar timpul este scurt şi sunt pregătit să invit delegaţia Regatului Unit să se întoarcă şi să prezinte raportul lunea viitoare”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.