Un hoţ din Roma a fost prins după ce s-a oprit în timpul unei spargeri să citească o carte despre mitologia greacă, relatează presa italiană, potrivit BBC.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani ar fi pătruns prin balcon într-un apartament din districtul Prati al capitalei Italiei, dar a fost distras după ce a luat o carte despre Iliada lui Homer de pe o noptieră.
Proprietarul casei, în vârstă de 71 de ani, s-a trezit şi l-a surprins pe hoţ, care era absorbit de carte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vestea jafului eşuat a atras atenţia autorului cărţii, care a declarat presei locale că vrea să îi trimită bărbatului un exemplar pentru ca acesta să îşi poată "termina" lectura.
După ce a fost luat prin surprindere, hoţul ar fi încercat să fugă rapid prin acelaşi balcon, dar a fost arestat la scurt timp după aceea.
El ar fi declarat poliţiei că a urcat în clădire pentru a vizita o persoană pe care o cunoştea.
„Am crezut că am ajuns într-un B&B, am văzut cartea şi am început să o citesc”.
Giovanni Nucci, autorul cărţii The Gods at Six O'Clock, care explică Iliada din perspectiva zeilor, a declarat pentru Il Messaggero: „Este fantastic. Aş vrea să-l găsesc pe cel prins în flagrant şi să-i dau cartea, pentru că va fi fost arestat la jumătatea lecturii. Mi-ar plăcea să o poată termina. Este o poveste suprarealistă, dar şi plină de umanitate.”
Se pare că hoţul era în posesia unei genţi care conţinea haine scumpe care ar fi fost furate dintr-o altă casă mai devreme în acea seară.
Nucci a spus că divinitatea sa preferată este Hermes, zeul hoţilor.
„El este, de asemenea, zeul literaturii. Este clar: totul se potriveşte”, a glumit el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.