Un judecător federal a decis, vineri, că fostul asociat şi consilier în echipa de campanie al lui Donald Trump, Roger Stone, poate fi eliberat pe cauţiune, pentru 250.000 de dolari, scrie The Hill.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
NBC News a informat că judecătorul a ajuns la această decizie în timpul primei apariţii a lui Stone la tribunalul federal după arestarea sa de vineri dimineaţă.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
CNN informează că Stone i-a transmis judecătorului că are paşaportul expirat, drept urmare, nu are cum să părăsească ţara. De asemenea, el nu va trebui să achite suma de cauţiune dacă se va prezenta la tribunal la următoarele audieri.
 
Roger Stone a fost arestat vineri în Florida, în baza a şapte capete de acuzare, în ancheta cu privire la o eventuală complicitate între echipa de campanie a miliardarului şi Rusia.
 
Stone, în vârstă de 66 de ani, este vizat de un capăt de acuzare cu privire la influenţarea unor martori, un capăt de acuzare privind obstrucţionarea unei proceduri oficiale şi cinci capete de acuzare cu privire la declaraţii false, potrivit biroului.
 
El a fost arestat vineri, la Fort Lauderdale, ”în urma unei inculpări de către un mare juriu la 24 ianuarie 2019”, se arată în actul de acuzare, potrivit Huffington Post.
 
El a făcut parte din echipa de campanie a lui Trump ”până prin august 2015 şi a păstrat un contact regulat şi a susţinut în mod public campania Trump până la alegeri în 2016”, potrivit actului de acuzare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.