Premierul britanic Theresa May a pierdut pariul făcut atunci când a convocat alegerile ceea ce duce Brexit şi negocierile oficiale pentru Brexit în ape necunoscute, comentează Reuters, care prezintă oo serie de scenarii privind Brexit.
Alegătorii i-au dat o lovitură grea lui May în alegerile anticipate pe care le-a convocat chiar ea, pentru a-şi consolida mandatul de negociere a Brexit. Conservatorii au pierdut şi majoritatea fragilă pe care o aveau în Parlament, ceea ce aruncă ţara în haos politic.
NEGOCIERILE PENTRU BREXIT
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Negocierile oficiale pentru Brexit urmau să înceapă pe 19 iunie, lăsând mai puţin de doi ani până în martie 2019, când Londra va ieşi din UE, cu sau fără un acord. Însă, cum May nu are majoritate, iar scena politică britanică este blocată, negocierile ar putea fi amânate.
Deşi May rămâne premier până la formarea unui nou Guvern, ea nu are un mandat clar pentru interpretarea sa privind Brexit, ce include limite impuse imigraţiei şi ieşirea de pe Piaţa Unică europeană.
“În mod arogant, Theresa May a pariat cu Brexitul nostru şi a ratat”, a declarat un purtător de cuvânt al campaniei pentru ieşirea din UE formate înainte de referendumul de anul trecut. „Cerem o conducere nouă imediat”, a adăugat el.
“Sper că rezultatul alegerilor nu va avea nici un impact major asupra negocierilor pe care le aşteptăm cu disperare”, a spus preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.
“Nu ştim când vor începe negocierile pentru Brexit. Ştim când trebuie să se încheie. Faceţi tot ce puteţi pentru a evita ‘lipsa unui acord’ în urma ’lipsei negocierilor’”, a scris pe Twitter şeful Consiliului European, Donald Tusk.
Germania a subliniat că nu este timp de pierdut în negocierile privind Brexit, pentru că timpul trece, iar Franţa a atras atenţia că rezultatul alegerilor nu va pune sub semnul întrebării decizia Marii Britanii de a ieşi din UE.
Liderul laburist Jeremy Corbyn a declarat că negocierile pentru Brexit trebuie să continue cum a fost planifficat.
Ţinând cont că Marea Britanie a declanşat deja discuţiile oficiale de divorţ, nu este clar ce mecanism ar putea fi folosit pentru a întârzia negocierile.
BREXIT DUR SAU BLÂND?
Dacă May formează un Guvern majoritar, cu susţinerea Partidului Unionist Democratic Nord-Irlandez (DUP), atunci va intra în negocierile pentru Brexit fiind dependentă de una dintre taberele de pe scena politică nord-irlandeză, profund divizată, precum şi de aripa eurosceptică a partidului său.
Capacitatea sa de a impune reformele privind Brexit în Parlament va fi mult diminuată. Cu mai puţin spaţiu de manevră, ar putea fi nevoită să respingă compromisurile cerute de Bruxelles şi să negocieze mai dur.
“Majortatea probabil redusă va oferi capacitatea de a bloca legislaţia oricărui grup mic de parlamentari conservatori”, potrivit JPMorgan.
May a avertizat ambasadorii UE în ianuarie că orice tentativă de a pedepsi Marea Britanie ar fi un “act catastrofal de automutilare” pentru ţările UE şi le-a spus în repetate rânduri alegătorilor, în cursul campaniei, că va fi pregătită să renunţe la negocieri fără un acord.
Un Brexit dezordonat, fără niciun acord, ar îngrozi pieţele financiare, ar distruge reputaţia Londrei ca unul dintre cele mai importante două centre financiare din lume şi ar provoca haos în economiile Marii Britanii şi UE, prin dislocarea relaţiilor comerciale.
“Parlamentul divizat face atât un Brexit ‘blând’ (rămânerea în Piaţa Unică – n.r.), cât şi un Brexit haotic (nici un acord- n.r.) mai probabil decât înainte, poate chiar şi un al doilea referendum”, se arată într-o notă a Citi, care a precizat “un Brexit ‘dur, dar blând’ rămâne scenariul nostru de bază”.
BREXIT-UL VA AVEA LOC?
May a insistat că Brexit înseamnă Brexit, dar nu este clar cât timp va rămâne la putere sau dacă vor fi convocate noi alegeri.
“Dacă May demisionează, negocierile ar putea fi amânate cu luni de zile, din cauza cursei pentru conducere, posibil a noi alegeri şi chiar a unui nou proces pentru a stabili strategia de negociere a Marii Britanii”, potrivit Citi.
Dacă negocierile vor fi amânate mult timp – şi dacă haosul politic din Marea Britanie continuă – atunci programul pentru Brexit va scăpa de sub control, iar incertitudinea ar putea submina încrederea economică.
Înainte de înfrângerea suferită joi, May a spus că vrea să negocieze divorţul şi relaţia comercială viitoare cu UE înainte de ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, în martie 2019. De asemenea, a cerut un proces de implementare treptată a Brexitului, pentru ca firmele să aibă timp să se pregătească pentru impact.
Corbyn, care a votat împotriva aderării la UE în 1975, dar spune că a votat pentru rămânerea în blocul comunitar în 2016, le-a spus alegătorilor că nu există cale de întoarcere în privinţa Brexitului. El vrea un acord comercial şi o garanţie că drepturile muncitorilor UE vor fi menţinute în cadrul acordului pentru Brexit.
“Orice s-ar întâmplat, Theresa May s-a fript – este doar o chestiune de timp”, a spus fostul lider UKIP Nigel Farage. “Sincer, nu ştiu ce se va întâmpla”, a adăugat el.
Farage şi-a exprimat, însă, teama că Jeremy Corbyn va reuşi, cumva, să formeze un Guvern minoritar care va permite organizarea unui nou referendum privind Brexit.
Liberal-Democraţii, ale căror voturi în Parlament ar putea servi la susţinerea unui Guvern laburist, au făcut campanie de pe poziţia că populaţia ar trebui să se pronunţe prin vot asupra termenilor finali ai acordului cu UE, cu opţiunea rămânerii în blocul comunitar.
Şefa Partidului Naţional Scoţian (SNP), Nicola Sturgeon, a subliniat că Scoţia, unde majoritatea a votat anul trecut pentru rămânerea în UE, ar trebui să aibă dreptul să organizeze un referendum pentru independenţă la finalul procesului de Brexit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...