Aproximativ 40 de mandate de arestare au fost emise şi s-au confiscat bunuri în valoare de 520 de milioane de euro într-o operaţiune - denumită ”Moby Dick” - în care s-au făcut percheziţii în întreaga Europă, care a destructurat o reţea de fraudare a TVA - prin facturi false estimate la 1,3 miliarde de euro - care acţiona în Europa şi în care este implicată mafia italiană, declară surse judiciare AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La cererea Birourilor Parchetului European (EPPO) din Milano şi Palermo, un judecător de la un tribunal din Milano a luat aceste măsuri în vederea reprimării unei ”asocieri de răufăcători care se ocupa cu fraude cu TVA intrecomunitară în comerţul cu produse informtice şi cu spălarea profiturilor”, anunţă într-un comunicat EPPO.

Ancheta a permis evaluarea la 1,3 miliarde de euro a sumei facturilor false emise.

În afară de Italia, percheziţii şi confiscări erau în curs în alte opt state membre ale Uniunii Europene vizate în această fraudă - şi anume Spania, Luxemburg, Cehia, Slovacia, Croaţia, Bulgaria, Cipru şi Olanda - dar şi în Elveţia şi Emiratele Arabe Unite (EAU), potrivit aceleiaşi surse.

Patru dintre persoanele arestate în baza unui mandat european în cadrul operaţiunii se aflau în Cehia, Olanda, Spania şi Bulgaria.

Premierul italian Giorgia Meloni îi felicită pe anchetatori şi apreciază că succesul operaţiunii demonstrează ”angajamentul Guvernului în lupta împotriva evaziunii fiscale”, evaluată în Italia la peste 80 de miliarde de euro pe an - reprezentând aproape 4% din PIB-ul Italiei.

Judecătorul din Milano însărcinat cu dosarul a dispus să se confişte preventiv bunuri şi sume de bani în valoare de peste 520 de milioane de euro.

El a reţinut împotriva conducătorilor acestei reţele circumstanţe agravante prin ”favorizarea asocierilor criminale mafiote”.

Fraudarea TVA-ului prin metoda ”carusel” costă UE aproape 50 de miliarde de euro pe an, potrivit ultimelor estimări disponibile ale Europol.

Ea implică mai multe întreprinderi cu sediul în cel puţin două state membre UE.

Ea constă în obţinerea rambursării sau deducerii TVA aferentă unei livrări intracomunitare de bunuri, în condiţiile în care această taxă pe valoarea adăugată (TVA) nu a fost plătită administraţiei fiscale respective.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.