Senatoarea republicană de Alabama Katie Britt l-a criticat pe preşedintele Joe Biden după discursul despre Starea Uniunii, spunând că şeful Casei Albe este "deconectat" şi nu înţelege problemele cu care se confruntă familiile americane, relatează CNN şi BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prezentând răspunsul republicanilor la discursul lui Joe Biden privind Starea Uniunii, Britt a spus că remarcile preşedintelui au fost "o performanţă a unui politician încremenit".

Britt, care este cea mai tânără femeie republicană aleasă în Senatul SUA, a declarat că Biden este în funcţie de "mai mult timp decât este ea în viaţă".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Republicanii au însărcinat-o pe senatoarea în vârstă de 42 de ani să-l urmărească pe preşedintele în vârstă de 81 de ani şi să-i dea replica, în ideea de a crea un contrast puternic, în condiţiile în care vârsta lui pare să fie cea mai mare problemă înainte de alegerile din noiembrie.

Britt, o stea în ascensiune în cadrul Partidului Republican, a transmis răspunsul republican de la masa din bucătăria sa din Alabama, a declarat pentru CNN o persoană familiarizată cu acest cadru. Britt a vorbit din statul său natal, unde legislativul condus de republicani s-a străduit săptămâna aceasta să adopte o legislaţie după o hotărâre a Curţii Supreme care a pus în pericol accesul la fertilizarea in vitro în acest stat.

Katie Britt l-a caracterizat pe Biden ca fiind prea bătrân pentru a guverna şi "în afara ritmului" americanilor. "În acest moment, comandantul nostru şef nu este la comandă", a declarat republicana. "Lumea liberă merită mai mult decât un lider ezitant şi diminuat", a continuat ea.

Vârsta lui Biden, 81 de ani, este un subiect de discuţie frecvent în rândul republicanilor, abordat inclusiv de Donald Trump, deşi şi el are 77 de ani.

În replica sa, Britt a vizat şi ceea ce echipa lui Biden a numit "Bidenomics" - o performanţă economică a administraţiei sale, care însă nu a fost percepută de americanii de rând. Britt a profitat de această percepţie reamintind de inflaţia care i-a urmărit mandatul lui Biden. "A trecut un minut de când Joe Biden a pompat benzină", a spus ea ironic.

De asemenea, senatoarea a ripostat la afirmaţiile lui Biden că a fost eficient în combaterea criminalităţii în oraşele americane, menţionând că nu mai există siguranţă în  comunităţi.

DOMNULE PREŞEDINTE, AJUNGE:

"Conducerea slabă a lui Biden nu afectează doar familiile de acasă", a adăugat ea. "El ne face să devenim o pildă pe scena mondială", a continuat senatoarea, citând retragerea SUA din Afganistan. "Am devenit o naţiune în retragere", a spus ea. "Iar duşmanii libertăţii, văd în asta o oportunitate", a punctat senatoarea.

Katie Britt a abordat şi tema imigraţiei, aducând în discuţie uciderea, luna trecută, a lui Laken Riley, o studentă în vârstă de 22 de ani, în Georgia. Bărbatul acuzat de uciderea ei este un imigrant care a intrat ilegal în SUA în 2022. Britt a legat această crimă de politicile de frontieră ale lui Joe Biden, pe care îl acuză că a ales să-l elibereze pe ucigaşul lui Laken "în patria noastră".

"Ca mamă, nu pot să nu mă gândesc la asta", a spus ea. "Domnule preşedinte, ajunge!" - i-a cerut lui Biden. "Familiile noastre suferă", spune ea. "Ţara noastră se poate descurca mai bine", a estimat senatoarea, care susţine că criza de la graniţă putea "aproape în întregime să fie prevenită".

Ea a păut emoţionată în timp ce a povestit o întâmplare dură despre o femeie care a fost traficată şi violată de membrii unui cartel. "A trecut timpul să începem să acţionăm", a adăugat ea. "Politicile de frontieră ale lui Biden sunt o ruşine", a venit sentinţa republicanei. Ea spune că americanii trebuie să aibă o "conversaţie dură" despre viitorul naţiunii.

"În acest moment, visul american s-a transformat într-un coşmar american pentru atât de multe familii", a afirmat ea. Calificându-l pe Biden drept "deconectat" de la realitate, Britt spune că familiile o duc acum mai rău sub administraţia sa.

Totuşi, ea a încheiat pe o notă optimistă: "Noi putem decide dacă viitorul nostru va deveni mai luminos sau dacă ne vom mulţumi cu o Americă în declin", a opinat politiciana. Britt a adăugat că Partidul Republican vrea să le ofere americanilor "oportunităţile de a prospera".

POSIBIL VICEPREŞEDINTE?

Unii, inclusiv fostul preşedinte republican al Camerei Reprezentanţilor Newt Gingrich, au încadrat replica ei ca pe o audiţie pentru un loc pe lista de candidaţi a lui Trump pentru postil de vicepreşedinţie, scrie BBC. Dar Britt şi fostul preşedinte s-ar putea să nu pară aliaţi naturali, în ciuda susţinerii de către acesta a campaniei sale pentru Senat în 2022.

Observatorii spun că opiniile ei politice au fost mai moderate decât cele ale lui Trump.

În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Joe Biden, după discurs, el a rămas în Capitoliu pentru o perioadă prelungită de timp, făcând selfie-uri şi strângând mâna membrilor Congresului şi altor demnitari mult după ora locală 23.00. Preşedintele a rămas în Capitoliu chiar şi în timpul răspunsului dat de Britt la discursul său.

Biden a stat atât de mult timp în sală, încât luminile televizoarelor s-au stins în timp ce preşedintele încă strângea mâna simpatizanţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.