Regiunea belgiană Valonia a respins noile amendamente la acordul de liber-schimb UE-Canada (CETA), reafirmându-şi opoziţia şi punând în pericol tratatul ce reprezintă o prioritate a politicii comerciale a Uniunii Europene, relatează Reuters.
Toate cele 28 de Guverne UE susţin CETA, dar Belgia nu îşi poate da aprobarea oficială fără susţinerea a cinci administraţii subfederale şi a Valoniei.
Comisia Europeană, care negociază acordurile comerciale ale blocului comunitar, a oferit o serie de concesii noi sub forma unor modificări la o declaraţie UE anexată tratatului. Un diplomat european a explicat că aceste prevederi au ca scop tocmai să liniştească temerile valone privind agricultura şi modul în care vor fi rezolvate disputele comerciale cu societăţile canadiene.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Premierul valon, Paul Magnette, a convocat pentru vineri o reuniune de urgenţă a Guvernului său. Cabinetul a recunoscut îmbunătăţirile aduse acordului, dar consideră că nu sunt suficiente şi că are nevoie de mai mult timp de reflecţie.
„În această etapă, pentru noi, documentul nu este suficient”, a spus Magnette. El şi-a exprimat speranţa că se va întâlni cu ministrul canadian al comerţului, Chrystia Freeland, vineri. Cei doi s-au mai întâlnit miercuri.
“Vom vedea cum vom modifica textul care ne-a fost oferit”, a adăugat oficialul.
Eşecul în încheierea unui acord cu o ţară atât de deschisă precum Canada ar putea pune sub semnul întrebării capacitatea UE de a încheia orice alt acord şi ar submina credibilitatea blocului comunitar, lovită deja dur de Brexit şi de disputele privind criza migranţilor.
Decizia valonă vine în condiţiile în care liderii europeni s-au reunit joi pentru un summit de două zile, la Bruxelles. Relaţiile comerciale reprezintă principalul punct de pe agenda de vineri.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care prezidează summitul, a avertizat într-un mesaj publicat pe Twitter că miza o reprezintă credibilitatea europeană.
“Sunt încrezător în continuare că vom ajunge la un rezultat bun în cursul nopţii şi mâine dimineaţă (vineri – n.r.)”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
În Valonia locuiesc circa 3,5 milioane de oameni, adică mai puţin de 1% din totalul de 507 milioane de europeni afectaţi de CETA.
La Ottawa, un oficial a confirmat că Freeland se va întâlni cu Magnette vineri şi a precizat că ministrul se află în legătură constantă cu Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru comerţ.
„Acum trebuie să decidă europenii”, a adăugat oficialul, citat sub acoperirea anonimatului.
Guvernul liberal canadian îşi pierde răbdarea cu UE privind obstacolele din cauza unui acord ce ar urma să crească tranzacţiile comerciale bilaterale cu 20%.
CETA ar urma să fie semnat la summitul UE-Canada de joi, în prezenţa premierului canadian Justin Trudeau.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...