Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii nu va sărbători împlinirea a 94 de ani într-un mod special şi a cerut să nu se tragă salve de tun, ea considerând că nu este potrivit să se sărbătorească evenimentul în contextul în care ţara se luptă cu coronavirusul, relatează Reuters.
În mod normal, aniversările membrilor familiei regale sunt marcate cu salve de tun în diverse zone ale Londrei. Regina Elizabeth va împlini 94 de ani la 21 aprilie.
Este pentru prima dată în cei 68 de ani de domnie când regina cere să nu i se sărbătorească ziua de naştere, a declarat o sursă apropiată familiei regale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Nu vom marca ziua de naştere a majestăţii sale într-un mod special în acest an, din cauza crizei legate de coronavirus”, a notat pe Twitter Chris Ship, reporter ITV, citând o sursă.
În Marea Britanie au murit până acum din cauza coronavirusului peste 14.000 de persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.