Regimul sirian se confrunta marţi cu ameninţarea unei riposte militare occidentale, după ce preşedintele american Donald Trump s-a angajat să răspundă ”cu forţă” şi iminent unui presupus atac chimic care a declanşat un val de condamnări internaţionale, relatează AFP.
După presupusul atac cu ”gaze toxice”, care s-ar fi soldat cu zeci de morţi, sâmbătă, în oraşul Duma, ultimul bastion rebel de la porţile capaitalei siriene, Washingtonul şi capitale occidentale menţin presiuni asupra puterii lui Bashar al-Assad, care dezminte orice responsabilitate.
Ambasadorul sirian la ONU Bashar al-Jaafari a acuzat luni, la ONU, Statele Unite, Franţa şi alte ţări occidentale că proferează acuzaţii false la adresa Damascului, ”cu scopul de a deschide calea unui atac în Siria, ca agresiunea criminală a Statelor Unite şi Marii Britanii în Irak, în 2003”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
O ripostă militară ar putea, însă, să aştepte un vot în Consiliul de Securitate al ONU, probabil marţi, asupra unui proiect american de rezluţie care creează un mecanism de anchetă internaţională cu privire la folosirea armelor chimice în Siria.
Respingând iniţiativa americană, Moscova, aliata de neclintit al regimului sirian, va depune propriul proiect de rezoluţie.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a reclamat o anchetă ”imparţială” cu privire la dramă.
”A fost atroce”, ”oribil”, a tunat Donald Trump, la Casa Albă, pe tema presupusului atac chimic. ”Noi vom răspunde cu forţă”, a ameninţat el luni seara, promiţând decizii majore ”foarte curând”.
”STARE DE ALERTĂ”
Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), armata siriană şi-a plasat de altfel forţele ”în stare de alertă” în următoarele trei zile - pe aeroporturi şi în bazele militare din această ţară devastată din 2011 de un război sângeros.
Trupele se pregăteau în vederea oricărei desfăşurări rapide, mai ales la Damasc, dar şi în provincia Homs (centru), sau Deir Ezzor (est), potrivit directorului Observatorului Rami Abdel Rahman.
Această măsură este adoptată, în general, ”ca reacţie la ameninţări externe”, a precizat el.
Pe străzile capitalei, sirieni nu păreau impresionaţi de ameninţările din străinătate.
”Nimănui nu-i este frică de un atac”, afirmă sfidător Amal, o ingineră în vârstă de 27 de ani. ”Ştim că tot ceea ce fac ei are scopul de a submina (...) angajamentul armatei care eliberează regiunile” aflate sub controlul rebeliunii, a subliniat ea.
”Sincer, nu mi-e frică de un atac american. După şapte ani cât am văzut în acest război (...), nu mai există frică”, subliniază la rându ei o studentă, Rahf.
În aprilie 2017, Donald Trump a pus deja să fie bombardată o bază militară siriană, ca ripostă la un atac cu gaz sarin imputat regimului, soldat cu peste 80 de morţi în rândul civililor la Khan Sheikhoun (nord-vest).
În ultimele săptămâni, Statele Unite şi Franţa au agitat în mai multe rânduri ameninţarea unor noi atacuri.
Potrivit Căştilor Albe - salvatori în zone rebele - şi ONG-ului medical Syrian American Medical Society, peste 40 de persoane au fost ucise, iar alte peste 500 au primit îngrijiri, suferind de ”dificultăţi respiratorii”.
Forţele regimului împiedică orice acces în Duma, iar jurnaliştii nu pot să verifice în mod independent aceste acuzaţii. AFP nu mai are corespondenţi în oraş, aflat în continuare sub controlul rebelilor.
Pentru a doua oară în două zile, Donald Trump a discutat la telefon cu omologul său francez Emmanuel Macron.
Cei doi preşedinţi doresc ”o reacţie fermă a comunităţii internaţionale”, a anunţat Palatul Elysée.
LINIE ROŞIE ÎNCĂLCATĂ?
”Dacă linia roşie este încălcată, ea va conduce la o ripostă”, a subliniat marţi un purtător de cuvânt al Guvernului francez, Benjamin Griveaux.
În faţa iniţiativei americane cu privire la un mecansim de anchetă internaţională, Rusia şi-a întocmit propriul proiect de rezoluţie, care ar implica Organziaţia Internaţională împotriva Armelor Chimice (OIAC).
”Vom depune astăzi un proiect de rezoluţie care va cere o anchetă”, a declarat şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.
În opinia sa, forţele ruse din Siria şi regimul sirian sunt în măsură să garanteze securitatea inspectorilor OIAC.
De la începutul crizei, Moscova şi regimul nu au încetat să acuze Washingtonul şi puterile occidentale că ar căuta un ”pretext” să comită atacuri în Siria. Rusia a avertizat luni împotriva unor ”consecinţe grave” în cazul unor atacuri aeriene occidentale în Siria.
Conflictul care sfâşie Siria din 2011 s-a soldat cu peste 350.000 de morţi şi a devenit tot mai complex de-a lungul anilor, odată cu implicarea unor puteri străine, pe un teritoriu fragmentat.
Presupusul atac chimic de sâmbătă a avut loc în oraşul Duma, ultimul fief rebel de la porţile Damascului, pe care regimul este hotărât să-l recucerească cu orice preţ.
Forţele siriene au lansat pe 18 februarie o vastă ofensivă în care au fost omorâte peste 1.600 de persoane şi care a fost urmată de evacuarea a zeci de mii de combatanţi insurgenţi şi a familiilor lor către nord-vestul ţării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...