Guvernul sirian şi opoziţia au acceptat - pentru prima oară în opt ani de război - să se aşeze la masă şi să discute despre Constituţie, însă regimul lui Bashar al-Assad, mai puternic ca niciodată, nu pare pregătit să facă vreo concesie, apreciază analişti, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Emisarul special ONU pentru Siria Geir Pedersen a inaugurat miercuri, la Geneva, prima reuniune a Comitetului Constituţional, alcătuit din 150 de reprezentanţi ai Guvernului, opoziţiei şi societăţii civile siriene, repartizaţi în mod egal.

Bashar al-Assad a acceptat să participe la acestastă nouă rundă de negocieri în urma presiunilor exercitate de către aliatul său rus, care doreşte normalizarea relaţiilor Damascului cu membrii comunităţii internaţionale şi să se dea o ”legitimitate” acordurilor încheiate cu Turcia, principala susţinătoare a opoziţiei siriene.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Comitetul urmează să redacteze amendamente constituţionale, prezentate drept un prim pas către alegeri şi o soluţionare politcă a războiului care sfâşie ţara de peste opt ani.

Principiul acestui comitet însărcinat cu redactarea unei noi Constituţii, care urmează să fie condus de sirieni şi facilitat de ONU, a fost adoptat prin Rezoluţia 2254 a Consiliului de Securitate al ONU, la sfârşitul lui 2015. Rezoluţia prevedea atunci ca acest comitet să fie înfiinţat în termen de zece luni.

Geir Pedersen a catalogat această reuniune drept o ”rază de speranţă” pentru poporul sirian şi şi-a exprimat speranţa că ea va putea deschide calea unei soluţionări politice a războiului, soldat cu peste 370.000 de morţi.

Aaron Lund, un cercetător de la Century Foundation, cu sediul în Statele Unite, al-Assad abordeazăaceste discuţii ”în poziţie de forţă”. ”El n-are mare lucru de pierdut”, a declarat el pentru AFP.

Forţele regimului deţin deja controlul a aproximativ 60% din teritoriul ţării şi s-au desfăşurat recent în fost zone kurde, în nord-estul Siriei, în urma ofensivei turce.

Precedentele sesiuni de negocieri organizate de ONU la Geneva nu au condus la vreun rezultat.

Disparităţile între regim şi opoziţie rămân intacte, iar prezenţa reprezentanţilor Damascului în cadrul Comitetului Constituţional nu înseamnă că regimul este pregătit să accepte o schimbare a Constituţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.