Regele Charlea al III-lea şi premierul Keir Starmer l-au întâmpinat, marţi, pe emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, pentru o vizită de stat în Marea Britanie, despre care premierul speră că va contribui la consolidarea investiţiilor statului din Golf în ţară, transmite Reuters.
Emirul şi soţia sa, Sheikha Jawaher bint Hamad bin Suhaim Al Thani, au sosit cu maşina, împreună cu prinţul William şi soţia acestuia, Kate, care a marcat întoarcerea sa la îndatoririle oficiale de stat, după ce a urmat chimioterapie preventivă pentru cancer.
Charles, care îşi continuă propriul tratament pentru cancer, şi emirul au inspectat Batalionul 1 Welsh Guards în timp ce o fanfară militară cânta.
Dimineaţa a fost urmată de o excursie la Westminster, unde emirul s-a adresat ambelor Camere ale Parlamentului.
Emirul a profitat de ocazie pentru a îndrepta atenţia asupra situaţiei din Gaza, afirmând că ”imaginile tragice pe care le vedem zilnic nu îi fac dreptate”.
”Atât Qatarul, cât şi Regatul Unit cred că conflictul nu se va încheia până când nu va fi instituit un stat palestinian suveran”, a spus el.
COMERŢ ÎNFLORITOR
Marea Britanie caută legături mai strânse cu bogatul stat din Golf, iar Starmer speră să folosească vizita pentru a asigura ”beneficii tangibile” pentru ţară în materie de securitate şi economie, a declarat purtătorul său de cuvânt.
Starmer a fost ales în iulie pe baza promisiunii de a stimula creşterea economică şi caută potenţiali investitori bogaţi, precum Qatar, pentru a finanţa planurile sale de dezvoltare a infrastructurii şi a energiei.
Qatarul este deja un mare investitor în Marea Britanie prin intermediul Qatar Investment Authority, care deţine cartierul de afaceri şi divertisment Canary Wharf din estul Londrei, zgârie-norii Shard din centrul Londrei şi participaţii la nume de primă mână precum Barclays şi Aeroportul Heathrow.
”Vă puteţi aştepta să discute despre modul în care putem dezvolta în continuare parteneriatul înfloritor de comerţ şi investiţii dintre cele două ţări”, a declarat purtătorul de cuvânt al prim-ministrului.
Emirul a declarat că Regatul Unit şi Qatarul sunt parteneri strategici şi de investiţii şi că ambele s-au angajat să se consolideze reciproc.
Cele două familii regale au plecat cu o trăsură trasă de cai spre Palatul Buckingham, unde au luat prânzul împreună cu regina Camilla, care a lipsit de la evenimentul în aer liber deoarece continuă să se recupereze după o infecţie toracică. Seara a urmat un banchet de stat.
Emirul a primit mai multe cadouri, inclusiv o fotografie înrămată cu Charles şi Camilla şi un covor de rugăciune realizat manual. El i-a oferit lui Charles un model de velier tradiţional folosit în scufundările în perle şi o măsuţă.
La începutul fastuosului banchet de stat, la care au participat politicieni şi celebrităţi precum David Beckham, Charles i-a mulţumit emirului pentru eforturile ţării sale în medierea unei încetări a focului în Gaza şi a unui acord de eliberare a ostaticilor.
”Munca continuă, perseverenţa şi eforturile diplomatice ale Qatarului sunt, pur şi simplu, incomparabile”, a spus Charles.
Dar unele grupuri pentru drepturile omului au criticat vizita de stat a emirului în Marea Britanie.
”Regele îi întinde covorul roşu emirului Qatarului, chiar dacă acesta conduce o ţară în care continuă politicile de tutelă masculină şi alte legi discriminatorii împotriva femeilor şi în care persoanele LGBT sunt discriminate”, a declarat Yasmine Ahmed, directorul Human Rights Watch din Marea Britanie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.