Regatul Unit a înregistrat marţi un record istoric de temperatură - de 40°C - pe Aeroportul Heathrow , în vestul Londrei, anunţă Agenţia meteorologică britanică Met Office, în timp ce canicula dogoreşte în Europa, doborând precedentul record - de 38,7°C - înregistrat la 25 iulie 2019, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Este vorba despre al doilea val de căldură intensă în doar o lună în Europa.

Această multiplicare este o consecinţă directă a crizei modificărilor climatice, căreia, potrivit cercetătorilor, emisiile de gaze cu efect de seră îi cresc atât intensitatea, cât şi durata şi frecenţa.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Mercurul a urcat în termomentre la un nivel niciodată atins în Regatul Unit, de 39,1°C, marţi înainte de prânz, la Charlwood, la sud de Londra, anunţă Met Office, care avertizează că temperaturile urmează să contnue să crească şi că ar putea depăşi un prag de 40°C în sud-estul ţării.

Ultimul record britanic de temperatură, de 38,7°C, s-a înregistrat la 25 iulie 2019, la Cambridge (sud-est).

”Este sigur că englezii nu sunt obişnuiţi cu asta. Este dur să fii afară, este sufocant chiar şi la umbră”, declara luni AFP Emily Nixon, în vârstă de 34 de ani, care s-a refugat la o piscină municipală, la Londra.

Luni s-au înregistrat 38,1°C în estul Angliei - cea mai mare temperatură din acest an şi a treia înregstrată vreodată în Regatul Unit.

Regatul a trăit, în noaptea de luni spre marţi, cea mai caldă noapte înregistrată vreodată. Temperaturile nu au coborât, în unele locuri, sub 25°C, a anunţat Met Office.

La ora 10.00 GMT (13.00, ora României) se înregistrau deja 37°C în sud-estul Angliei.

Ministrul britanic al Transporturilor Grant Schapps a anunţat la BBC că ”nu”, transporturile publice din ţară nu sunt în măsură să gestioneze o asemenea căldură.

Operatorul reţelei ferate britanice a dezvăluit temperatura cea mai mare înregistrată vredată pe o cale ferată britanică - 62°C.

Guvernul demisionar lui Boris Johnson a fost acuzat de faptul că nu ia acest fenomen în serios.

Boris Johnson a chiulit de la o reuniune de urgenţă, duminică, pe această temă, şi s-a dus la o petrecere cu alcool de plecare, iar vicepremierul Dominic Raab i-a îndemnat pe britanici ”să profite de soare”.

Activişti ecologişti din cadrul Extinction Rebellion au spart marţi dmineaţa geamurile News UK, care editează tabloidul The Sun, în semn de protest faţă de felul cum tratează canicula în anumite publicaţii.

”The Sun a optat să pună pe prima pagină imagini cu femei în bikini, plaje şi copii fericiţi cu îngeţată”, denunţă gruparea.

Alt tabloid a titrat luni că ”Nu e sfârşitul lumii, stay cool and carry on”.

Olanda, care a înregistrat luni cea mai caldă zi din acest an - 35,4°C -, înregistra marţi 33°C către ora locală 11.20 (12.20, ora României) şi aşteaptă 39°C marţi după-amiaza.

Belgia ar putea înregistra recorduri de până 40°C. În mod excepţional, marile muzee gestionate de statul federal pot fi vizitate în mod gratuit de persoane în vârstă de peste 65 de ani, care se pot răcori înăuntru.

Aproape jumătate din teritoriul Uniunii Europene (UE) se confruntă, în prezent, cu un risc de secetă, din cauza absenţe prelungite a precipitaţiilor, care expune ţări ca România, Franţa, Spania, Portugalia şi Italia unei probabile scăderi a randamentului culturilor, potrivit Comisiei Europene (CE).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.