Rebelii huthi din Yemen au anunţat joi că au lansat o rachetă vizând o instalaţie a companiei petroliere saudite Aramo în oraşul Jeddah, situat pe litoralul Mării Roşii, un atac pe care autorităţile saudite nu l-au confirmat imediat, relatează Reuters.
Coaliţia condusă de către Arabia Saudită care intervine militar în Yemen din 2015 a anunţat că a distrus o rachetă balistică trasă de huthi către Jizan, în sudul Arabiei Saudite.
Contactată de Reuters, compania saudită Aramco, ale cărei principale instalaţii petroliere se află în estul ţării, la aproximativ 1.000 de kilometri distanţă de Jeddah, nu a răspuns.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un purtător de cuvânt militar huthi, Yahya Sarea, a anunţat că atacul a avut loc joi în zori şi că a fost comis cu o dronă.
Racheta şi-a atins ţinta, a anunţat el pe Twitter, fără să facă alte precizări.
Un atac similar a fost comis de căre huthi în noiembrie şi a avariat o instalaţie de distribuţie aparţinând Aramco, la Jeddah, fără însă să afecteze livrările de petrol în ţară, potrivit grupului saudit.
Huthi îşi multiplică de mai multe luni atacurile transfrontaliere vizând în principal sudul Arabiei Saudite.
Coaliţia militară condusă de Riad dă asigurări că a interceptat majoritatea proiectilelor trase de către rebeli.
Aceşti rebeli şiiţi, susţinuţi de către Iran, au revenidcat anul trecut atacuri cu drone vizând mai multe instalaţii Aramco, inclusiv cea mai mare instalaţie din lume de prelucarea a ţiţeiului.
Coaliţia a efectuat, ca represalii, atacuri aeriene vizând teritorii aflate sub controlul huthi în Yemen.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...