Vladimir Putin l-a lăudat ironic, joi, pe Joe Biden pentru că l-a numit "ticălos nebun", spunând cu un zâmbet că remarca arată de ce Kremlinul consideră că Biden este un viitor preşedinte american preferabil lui Donald Trump, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Joe Biden a vorbit miercuri seară, la San Francisco, în cadrul unui eveniment de strângere de fonduri pentru campania sa electorală, despre ameninţările cu care se confruntă lumea, menţionând riscul unui conflict nuclear şi ameninţarea existenţială reprezentată de schimbările climatice.

"Aceasta este cea mai recentă ameninţare existenţială. Este vorba despre climă. Avem un ticălos nebun ca acest tip, Putin, şi alţii, şi trebuie să ne facem în continuare griji cu privire la conflictul nuclear, dar ameninţarea existenţială pentru omenire este clima", a declarat Joe Biden în faţa unui mic grup de donatori.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ocupantul democrat al Casei Albe a folosit termenul "SOB", prescurtare în engleză de la "son of a bitch" (fiu de căţea).

Întrebat joi, de televiziunea publică rusă, despre comentariile "grosolane" ale preşedintelui american, Vladimir Putin a zâmbit ironic, muşcându-şi buza înainte de a privi spre pământ.

"Suntem gata să lucrăm cu orice preşedinte", a spus el, reiterând comentarii făcute în trecut. "Dar cred că, pentru noi, Biden este un preşedinte preferabil şi, judecând după ceea ce tocmai a spus, am perfectă dreptate", a comentat Putin cu un zâmbet în colţul gurii.

Liderul de la Kremlin, în vârstă de 71 de ani, crede că afirmaţiile sale anterioare similare despre Joe Biden (că ar fi preferabil pentru ruşi să fie el preşedinte - n.r.) au provocat o "reacţie adecvată" din partea preşedintelui american. "Nu este ca şi cum ar putea spună: Voloia, mulţumesc, bravo, mai ajutat foarte mult!. M-aţi întrebat cine este (cel mai bun preşedinte american) pentru noi. Am spus-o, o voi spune din nou, este Biden", a declarat el.

Aceste comentarii evidenţiază dificultatea lui Vladimir Putin de a se poziţiona înaintea alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie, când Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, care l-a insultat public pe liderul rus de mai multe ori de la preluarea mandatului la Casa Albă, în 2021, se va confrunta cu Donald Trump, care a promis să pună capăt rapid războiului din Ucraina, dacă va reveni la Casa Albă.

"COWBOY DE LA HOLLYWOOD"

Relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite s-au deteriorat la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece, din cauza războiului din Ucraina, denunţat de aliaţii Kievului, inclusiv de Washington, drept o "invazie" rusă, iar mai recent, în urma morţii opozantului rus Aleksei Navalnîi şi a acuzaţiilor americane potrivit cărora Moscova intenţionează să desfăşoare o armă nucleară în spaţiu.

Niciodată, până la Joe Biden, un preşedinte american în exerciţiu nu a folosit în mod public cuvinte atât de insultătoare pentru a descrie un preşedinte rus în funcţie la Kremlin.

Fostul preşedinte american Ronald Reagan a jignit Moscova în 1983, descriind Uniunea Sovietică drept un "imperiu al răului", deşi insultele personale între lideri erau rare în timpul Războiului Rece.

Joi, ceva mai devreme, Kremlinul declarase că insulta lui Joe Biden nu a făcut decât să "înjosească" Statele Unite şi că a fost o încercare zadarnică a preşedintelui american de a arăta ca un "cowboy de la Hollywood".

"Este puţin probabil ca folosirea unui astfel de limbaj împotriva şefului unui alt stat de către preşedintele Statelor Unite să îl afecteze pe preşedintele nostru, preşedintele Putin", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru Reuters. "Dar îi înjoseşte pe cei care folosesc un astfel de vocabular", a adăugat el.

Nu este prima dată când Joe Biden foloseşte termenul de "SOB" pentru a se referi la anumite persoane. În ianuarie 2022, el a folosit acest termen împotriva unui jurnalist de la Fox News, când a crezut că microfonul său era oprit. În ceea ce-l priveşte pe Vladimir Putin, în 2021, preşedintele american a spus că, în opinia sa, omologul său rus este un "criminal". Ulterior, Putin a declarat că Biden l-a sunat pentru a clarifica sensul remarcilor sale.

ALTE REACŢII LA MOSCOVA

Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a declarat că a trimis Departamentului de Stat al SUA "o notă puternică de protest cu privire la natura scandaloasă şi la caracterul inacceptabil" al comentariilor lui Biden. Antonov a declarat pe Telegram că Moscova nu anticipeză o "reacţie adecvată". "Pe măsură ce se apropie alegerile americane din noiembrie, astfel de derive vor deveni o rutină", crede ambasadorul.

Aliaţii lui Putin au fost mai puţin reţinuţi în legătură cu ceea ce a spus Biden despre liderul de la Kremlin.Dmitri Medvedev, care a fost preşedinte în perioada 2008-2012, a declarat că ameninţarea existenţială la adresa lumii provine de la "bătrâni inutili, precum Biden însuşi". Medvedev a mai spus că Biden este "senil" şi "gata să înceapă un război cu Rusia".

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că data viitoare când Biden va folosi expresia "ticălos nebun" ar trebui "să încerce să îşi amintească faptul că americanii o asociază cel mai bine cu propriul său urmaş, Hunter Biden".

Ziarul rus Moskovski Komsomoleţ a scris că "Biden l-a insultat pe Putin", în timp ce Serghei Markov, un fost consilier al Kremlinului, a declarat că remarca lui Biden arată că Occidentul îşi intensifică încercarea de a-l demoniza pe Putin înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia din martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.