Războiul din Afganistan s-a terminat, au anunţat, duminică, talibanii, care au preluat controlul asupra Kabulului.
"Am reuşit ceea ce ne-am propus, am adus libertatea ţării noastre şi independenţa poporului nostru", a declarat un purtător de cuvânt al talibanilor, relatează BBC.
Acesta a subliniat că nu crede că forţele străine vor "repeta experienţa eşuată în Afganistan".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
SUA au trimis încă 1000 de soldaţi în Afganistan pentru a ajuta la evacuarea personalului. Până duminică seară, 500 din cei 4.000 de angajaţi americani de pe teritoriul afgan fuseseră evacuaţi, conform CNN.
Al Jazeera a anunţat că Arabia Saudită şi-a evacuat între personalul, în timp ce Emiratele Arabe Unite ajută la scoaterea din Kabul a diplomaţilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Canada, Egipt, Australia şi cei ai Uniunii Europene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...