Ministerul iranian de Externe a declarat că atacurile lansate sâmbătă de aliatul său Hamas asupra Israelului sunt o dovadă a creşterii încrederii pe care o au palestinienii în legătură cu şansele pe care le au în acest conflict, a relatat agenţia semi-oficială de presă ISNA, citată de Reuters.
"În această operaţiune au fost folosite elementul-surpriză şi alte metode combinate, care arată încrederea pe care a căpătat-o poporul palestinian în faţa ocupanţilor", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Nasser Kanaani.
Între timp, site-ul liderului suprem, ayatollahul Khamenei, a publicat un articol cu titlul: "Regimul sionist uzurpator (Israel) se apropie de sfârşit". Site-ul a evidenţiat, de asemenea, comentariile sale potrivit cărora ţările care normalizează legăturile cu Israelul, inamicul cel mai mare al Iranului, "pariază pe un cal mort".
Publicaţia iraniană Nournews, afiliată unei instituţii de securitate a ţării, a declarat că atacurile "au arătat că, în ciuda afirmaţiilor sale privind dominaţia serviciilor de informaţii şi de securitate asupra rezistenţei, Israelul nu a putut să prevadă operaţiunile acesteia, iar că Domul său de Fier (Iron Dome, scut antirachetă - n.r.) nu a fost decât "un dom de paie deasupra unui castel de nisip".
Separat, purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Bahadori-Jahromi, a declarat presei de stat că atacurile "au dovedit că regimul sionist este mai vulnerabil ca niciodată şi că iniţiativa se află în mâinile tinerilor palestinieni".
Videoclipuri difuzate de televiziunea iraniană de stat au arătat oameni adunaţi în Piaţa Palestinei din Teheran pentru a saluta vestea atacului, scandând "Moarte Israelului" şi declanşând focuri de artificii.
Iranians came out in support of Palestine.#Hamas #Israel #Gaza #Palestine
— Arslan Baloch (@balochi5252) October 7, 2023
pic.twitter.com/8wiXtkvlSU
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.