Rata vaccinării împotriva covid-19 este cu mult mai mică la anumite grupuri minoritare din Anglia, în primele trei luni ale campoaniei de vaccinare, a anunţat luni Biroul Naţonal britanic de Statistică (ONS), relatează Reuters.
Campania de vaccinare britanică este a patra cea mai avansată din lume - peste 30 de milioane de persoane au fost vaccinate cu prima doză de vaccin.
În urma acestui succes, Guvernul britanic a început să ridice restricţii in lupta împotriva covid-19.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Însă există îngrijorări cu privire la vaccinarea minorităţilor etnice sau religioase.
Anumite populaţii de culoare sau originare din Asia de Sud - în care rata mortalităţii s-a deovedit mai mare - au fost vaccinate mai puţin.
”Rata vaccinării este sensibil mai slabă în anumite grupuri, mai ales în rândul persoanelor care se identifică drept de origine africană sau caraibi, a celor care se identifică musulmani şi în rândul persoanelor cu dizabilităţi”, anunţă un statistician ONS, Ben Humberstone.
În perioada 8 decembrie-11 martie, 90,2% dintre persoanele în vârstă de peste 70 de ani au fost vaccinate cu prima doză de vaccin împotriva covid-19 în Anglia.
Însă rata persoanelor vaccinate cu prima doză este mult mai mică în rândul persoanelor care se identifică de origine africană (68,7%, bangladeshă sau pakistaneză (75%).
Vaccinarea pare să difere, de asemenea, în funcţie de religie - în cazul musulmanilor, rata este de 72,3%.
Celebrităţi şi oficiali încurajează minorităţile etnice să se vaccineze, de teamă că ezitări şi dezinformarea pot afecta vaccinarea.
Unele sondaje arată că temeri cu privire la fiabilitatea vaccinului împotriva covid-19 sunt mai răspândite în rândul minorităţilor etnice, iar consilieri ai Guvernului lui Boris Johnson avertizează că, în rândul acestor populaţii, factori socio-economici pot creşte riscul morţii din cauza covid-19.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...