Rata de împrumut pe pieţe a Franţei a depăşit-o, pentru scurt timp, pe a Greciei, o situaţie fără precedent, care reflectă temeri ale investitorilor cu privire la situaţia politică din Franţa, relatează AFP.
Pe piaţa obligaţiunilor, de tranzacţionare a detoriei emise, rata împrumuturilor pe o perioadă de zece ani al Greciei se situa miercuri, către ora 14.15 GMT, la 3,02%, la fel ca echivakentul ei francez.
Mai devreme în timpul şedinţei de tranzacţionare, rata francez a atins 3.05%, marcând o diferenţă mică în favoarea Greciei, însă simbolică, la peste zece ani de criza zonei euro.
Acest lucru înseamnă că piaţa estimează în prezent că există acelaşi risc în împrumutare a Franţei ca a Greciei.
”Franţa are o marjă de manevră, bineînţeles, dar sibolul este acolo”, a declarat AFP Aurélien Buffault, un manager de obligaţiuni de la Delubac AM.
”Sunt două traiectorii divergente ale finaţelor publice, Grecia revine după ce a dat faliment şi a fost plasată sub tutela Fondului Monetar Internaţional (FMI)”, a declarat el.
Marţi, diferenţa între ratele împrumutului francez şi german a atins cel mai mare nivel din 2012.
Degradarea finanţelor publice ale Franţei ”s-a agravat din cauza crizei covid-19, însă în realitate este vorba despre o derivă care durează de mult timp. (Franţa) şi-a pierdut ratingul AAA în 2012, iar de atunci ratingul i-a fost degradat continuu”, declară el.
Vineri, Franţa urmează să fie evaluată de agenţia S&P Global Ratings, după ce a primit avertismente de la Moody's şi Fitch în octombrie.
Decizia S&P Global Ratings intervine în contextul în care Guvernul francez nu reuşeşte să convingă cu privire la pertinenţa proiectului său al bugetului aferent lui 2025, care vizează o redresare a finaţelor publice, foarte degradate.
Guvernul francez vrea să recurgă la asumarea răspunderii prin Articolul 49.3 din Constituţie, în vederea adoptării fără vot în Parlament a bugetelor Sercurităţii Sociale de şi stat, care riscă să fie răsturnate prin moţiuni de cenzură ale stângii, pe care Partidul Rassemblement National (RN, extremă dreapta) ameninţă să le susţină.
Cu toate acestea, ”Franţa are una dintre cele mai bine gestionate datorii din lume, considerată drept foarte lichidă, ceea ce înseamnă că poate fi cumpărată şi cedată foarte rapid, un factor foarte pozitiv”, nuanţează Aurélien Buffault.
”În pofida multor semnale de alarmă, Franţa nu se află pe marginea prăpastiei şi rămâne o ţară structural mai degrabă bogată”, subliniază managerul de obligaţiuni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.