Preşedintele rus Vladimir Putin va discuta despre cooperarea militară şi tehnică cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, în timpul vizitei sale la Soci, în sudul Rusiei, vinerea viitoare, anunţă Kremlinul, relatează CNN.
”Da, subiectul cooperării tehnico-militare va fi cu siguranţă discutat la Soci”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Potrivit lui Peskov, cooperarea militaro-tehnică dintre Rusia şi Turcia este constant pe ordinea de zi, iar ”însuşi faptul că interacţiunea se dezvoltă într-o zonă atât de sensibilă indică faptul că, în general, întregul complex de relaţii este la un nivel foarte înalt”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Întrebat dacă problema exporturilor de cereale va fi abordată şi în timpul întâlnirii, Peskov a spus că cei doi preşedinţi vor putea evalua modul în care sunt puse în aplicare acordurile de la Istanbul privind transporturile de cereale.
”Acordul ar trebui să înceapă acum să fie pus în aplicare, procesul va începe. Va reprezenta o ocazie bună de a face schimb de opinii la Soci cu privire la modul în care acest lucru este în conformitate cu acordurile la care s-a ajuns”, a adăugat Peskov.
Putin şi Erdogan s-au întâlnit săptămâna trecută la Teheran. Mai mult decât atât, Ucraina şi Rusia au convenit, vineri, asupra unui acord care să permită reluarea exporturilor vitale de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră. Acordul a fost intermediat de Naţiunile Unite şi Turcia, la Istanbul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.