Preşedintele Vladimir Putin nu va fi invitat la funeraliile reginei Elizabeth II, din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, Nici oficiali din Belarus şi Myanmar nu vor fi invitaţi, relatează CNN.
Surse guvernamentale au afirmat pentru CNN că lista completă a invitaţilor nu a fost încă finalizată, dar că oficialii din trei ţări au fost excluşi: Rusia, Belarus şi Myanmar.
În cazul Rusiei şi Belarusului, sursele menţionate au spus că excluderea acestora a fost ca urmare a invaziei Ucrainei. În cazul Myanmarului, excluderea a fost cauzată de tratamentul la care este supusă minoritatea musulmană Rohingya.
Deja vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunţase că Putin nu intenţionează să asiste la funeraliile reginei.
Palatul trimite invitaţii la funeraliile de stat la sfatul guvernului după ce membrii serviciilor civile şi diplomatice au luat în considerare implicaţiile politice ale invitării anumitor lideri.
De obicei, fiecare ţară cu care Regatul Unit are relaţii diplomatice normale este invitată la o înmormântare de stat, cum este cea care va avea loc luni pentru Elizabeth II la Londra. Naţiunile sunt de obicei reprezentate de şeful statului, un membru cu rang înalt al guvernului sau ambasadorul lor în Marea Britanie.
O a doua sursă guvernamentală din Regatul Unit a declarat pentru CNN că până la 500 de demnitari străini sunt aşteptaţi să participe la înmormântare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.