Liderul chinez Xi Jinping a fost primit luni la Kremlin de omologul Vladimir Putin, care l-a întâmpinat cu apelativul "drag prieten", în condiţiile în care ambele ţări încearcă să-şi aprofundeze legăturile economice ca o contrapondere utilă la presiunile Occidentului, iar Beijingul vrea să se promoveze ca un potenţial mediator al păcii în Ucraina, relatează Reuters.
"Stimate domnule preşedinte! Dragul meu prieten! Bine aţi venit în Rusia, la Moscova!", l-a întâmpinat Putin, zâmbind larg, pe oaspetele său chinez.
"Mă bucur că am ocazia să vă felicit personal pentru realegerea dumneavoastră în funcţia de şef de stat al Chinei. A fost posibil datorită faptului că poporul chinez şi reprezentanţii acestuia v-au apreciat activitatea din deceniile precedente. În ultimii ani, China a făcut un salt uriaş în dezvoltarea sa. Acest lucru stârneşte un interes real în întreaga lume, iar noi suntem chiar puţin geloşi pe dumneavoastră", i-a mărturisit liderul de la Kremlin, făcând aluzie la faptul că Xi Jinping a devenit recent primul lider chinez, de la Mao încoace, care stă la putere mai mult de două mandate consecutive.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"China a creat un sistem foarte eficient de dezvoltare a economiei şi de consolidare a statului. Este mult mai eficient decât în multe alte ţări ale lumii, este un fapt evident. Mecanismele de piaţă sunt combinate cu un curs politic suficient de încrezător şi aduc rezultate vizibile", a remarcat Putin în faţa lui Xi Jinping, potrivit unei transcrieri a declaraţiilor publicate pe site-ul Kremlinului.
În replică, Xi Jinping i-a spus lui Vladimir Putin că este convins că poporul rus îl va susţine şi la alegerile prezidenţiale care vor avea loc în 2024. "Ştiu că anul viitor vor avea loc alte alegeri prezidenţiale în ţara dumneavoastră", i-a spus Xi lui Putin la începutul discuţiilor de la Kremlin. "Datorită conducerii dumneavoastră puternice, Rusia a făcut progrese semnificative în realizarea prosperităţii ţării în ultimii ani. Sunt sigur că poporul rus vă va susţine cu tărie în eforturile dumneavoastră bune", a adăugat Xi Jinping.
Putin, care a venit la putere în ultima zi a anului 1999, când Boris Elţîn a demisionat, nu a spus încă dacă va candida sau nu şi în 2024, dar cel mai probabil o va face.
Xi, ale cărui cuvinte au fost traduse în limba rusă de un translator, l-a numit, la rândul său, pe Putin "prieten drag", notează Reuters. Cei doi lideri au purtat convorbiri tete-a-tete având între ei o măsuţă de foarte mici dimensiuni, de culoare albă, cu un aranjament floral în mijloc, în timp ce translatorul lui Xi este singurul care poartă mască de protecţie.
Cei doi lideri vor avea luni după-amiază un dineu, care va fi urmat marţi de discuţii oficiale propriu-zise.
Pe de altă parte, Putin i-a spus,lui Xi Jinping că priveşte cu respect propunerile Chinei pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, după ce Beijingul a publicat o propunere amplă în 12 puncte pentru a rezolva criza din Ucraina, consolidându-şi în acelaşi timp relaţiile cu Moscova.
"În general, interacţiunea noastră pe scena internaţională contribuie cu siguranţă la consolidarea principiilor fundamentale ale ordinii mondiale şi ale multipolarităţii. Există o mulţime de probleme în domeniul interacţiunii economice. Mâine vom putea discuta despre acestea cu partenerii şi colegii noştri. Astăzi sunt foarte încântat că aţi găsit timp să veniţi în această seară pentru a discuta despre toate aspectele care ne interesează, într-o atmosferă informală şi prietenoasă", i-a spus Putin lui Xi Jinping.
Beijingul a respins în repetate rânduri acuzaţiile occidentale potrivit cărora ar plănui să înarmeze Rusia, dar spune că doreşte un parteneriat energetic mai strâns după ce şi-a crescut importurile de cărbune, gaz şi petrol rusesc.
Xi este primul lider care se întâlneşte cu Vladimir Putin de când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis, vineri, un mandat de arestare pe numele său în legătură cu deportarea copiilor ucraineni în Rusia. Moscova a declarat că această acuzaţie este una dintre multele "manifestări clar ostile" şi a deschis un dosar penal împotriva procurorului CPI şi a judecătorilor. Beijingul a declarat, la rândul său, că mandatul reflectă "standarde duble".
Rusia prezintă vizita lui Xi drept o dovadă că are un prieten puternic în confruntarea sa cu un Occident ostil. Pentru Xi, vizita este o pârghie diplomatică inclusiv în relaţiile cu Occidentul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.