Preşedintele rus Vladimir Putin dă asigurări că vrea să continue dialogul cu omologul său american Donald Trump, în pofida unor demersuri ”neprietenoase” ale Washingtonului, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Putin i-a spus marţi consilierului pe probleme de securitate naţională al Casei Albe John Bolton că Rusia este uimită de ”acţiuni americane (neprovocate) care sunt greu de numit prietenoase”.

El a evocat o eventuală întâlnire cu Trump la paris, luna viitoare.

Liderul de la Kremlin a declarat la începutul unei întâlniri cu Bolton că ar dori să discute despre diverse probleme cu privire la controlul armamentului, inclusiv despre declaraţia lui Trump din weekend referitoare la intenţia sa de a retrage Statele Unite din tratatul privind interzicerea armamentului nuclear cu rază intermediară de acţiune (Intermediate-Range Nuclear Forces) din 1987.

Putin a evocat blazonul Statelor Unite, pe care apare un vultur ţinând într-o gheară 13 săgeţi, iar în cealaltă o ramură de măslin cu 13 măsline.

Râzând voios, Putin a întrebat dacă vulturul a mâncat toate măslinele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.