Decizia autorităţilor române de a nu-i permite lui Călin Georgescu, câştigătorul votului anulat dintr-un motiv fals, să participe la alegerile prezidenţiale va delegitima procesul electoral din România, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă oficială TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Desigur, în acest context, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, orice alegeri care vor avea loc fără el (Georgescu - n.r.) vor fi ilegitime”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului într-o discuţie cu jurnaliştii.

El a repetat că Rusia nu are nimic de-a face cu Georgescu: „Ei acuză ţara noastră că ar avea ceva de-a face cu Georgescu, este un nonsens total. Este o acuzaţie absolut nefondată”, a insistat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, în care Georgescu a obţinut cel mai mare număr de voturi, a avut loc la 24 noiembrie. Cu toate acestea, pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a României a anulat întregul proces electoral şi a dispus ca alegerile să fie organizate din nou. Pretextul a fost suspiciunea unor legături cu Rusia ale candidatului criticat de la Bruxelles. Cu toate acestea, o anchetă detaliată nu a relevat nicio dovadă a unor astfel de legături, comentează TASS.

Guvernul român a luat act de hotărârea Curţii Constituţionale şi a programat alegeri prezidenţiale repetate pentru 4 şi 18 mai 2025.

La începutul lunii martie, împotriva lui Georgescu a fost deschis un dosar penal pentru incitare împotriva ordinii constituţionale, iar la 9 martie, în acest context, Biroul Electoral Central al ţării nu i-a permis candidatului să participe la noul scrutin, menţionează

Pe de altă parte, şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-o şarjă critică la adresa Occidentului, a declarat, marţi, că „în ţări precum România se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral”.

El a acuzat Occidentul că nu mai crede „în nimeni altcineva în afară de Satana” şi l-a acuzat că face totul pentru ca Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să înceteze să existe. Lavrov a făcut această declaraţie după discuţii cu secretarul general al OSCE, Feridun Sinirlioglu, şi a invocat, într-o dispută mai largă cu privire la bugetul organizaţiei, problema organismului care monitorizează alegerile europene, ODIHR, acuzând că nu este imparţial.

„Printre concesiile pe care le-am făcut, semnând cifrele bugetare şi nepunându-le la îndoială, există subiecte care privesc Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE ODIHR - n.r.), care nu are criterii pentru funcţionarea sa, în ciuda faptului că am propus de aproape 20 de ani să convenim asupra unor astfel de principii. Occidentul răspunde cu un refuz categoric, spunând că acest birou este standardul de aur, deci orice vor să facă, să facă”, a spus Lavrov.

Potrivit ministrului rus de externe, cu ajutorul secretarilor generali şi al preşedinţilor anteriori, a fost stabilită o tradiţie prin care acest birou este format aproape în întregime din cetăţeni ai ţărilor NATO şi UE. „Şi ei determină în mod absolut voluntar formatul şi dimensiunea misiunilor de observare a alegerilor. Ei trimit două persoane undeva şi 300 de persoane altundeva. În primul rând, ei acordă atenţie aşa-numitelor ţări din est, în timp ce ţări precum România, de exemplu, unde se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral, nu fac obiectul niciunei pretenţii”, a acuzat Lavrov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.