Protestatarii din Hong Kong au ameninţat că vor bloca căile rutiere spre aeroport, iar operatorul feroviar Mass Transit Railway (MTR) a anunţat că a suspendat circulaţia trenurilor către această destinaţie, transmite Reuters.
Măsura a fost luată ”la cererea guvernului din Hong Kong şi a Autorităţii Aeroportului, pentru a facilita măsurile de control de la aeroport”, a explicat operatorul feroviar.
Demonstraţii intenţionau să blocheze duminică căile de acces către aeroport după o noapte haotică de ciocniri între poliţie şi manifestanţi mascaţi, în cel mai recent val de tulburări din oraşul aflat sub controlul Chinei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Organizatorii protestelor au cerut oamenilor ca duminică şi luni să supraaglomereze drumurile şi legăturile feroviare către aeroport, unul dintre cele mai circulate din lume, fiind posibil ca astfel să fie perturbate zborurile. Oamenii ar trebui să se adune începând cu ora locală 13.00 (05.00 GMT), potrivit unor grupuri de protestatari.
Aeroportul a închis una dintre parcări şi a recomandat pasagerilor să folosească transporturile publice, fără să ofere un motiv.
Un apel similar care a avut loc weekendul trecut, pentru perturbarea traficului către aeroport, nu a reuşit să atragă o participare suficientă. În urmă cu trei săptămâni, unele zboruri au fost întârziate sau anulate după ce protestatarii s-au adunat la aeroport.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţia a tras cu gaze lacrimogene, tunuri de apă şi gloanţe de cauciuc, în timp ce protestatarii au aruncat cu proiectile incendiare, escaladând ciocnirile care au declanşat cea mai gravă criză politică din ultimele decenii produsă în centrul financiar asiatic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.