Protestatarii din Barcelona nemulţumiţi de condamnarea liderilor separatişti catalani au incendiat miercuri maşini şi au aruncat cu sticle cu benzină în poliţişti, escaladând astfel violenţele, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Diviziunile legate de încercarea de separare a Cataloniei de Spania au provocat tulburări în ţară în 2017, iar acestea au revenit de luni, când Curtea Supremă a condamnat nouă politicieni şi activişti la până la 13 ani de închisoare.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

O demonstraţie începută paşnic miercuri s-a deteriorat după cădea nopţii în ciocniri între poliţie şi protestatari, determinându-l pe liderul guvernului regional, Quim Torra, să ceară revenirea imediată la normalitate.

”Condamnăm violenţele”, a afirmat Torra într-o declaraţie făcută la televiziune după miezul nopţii.

”Nu putem permite ca aceste incidente să aibă loc în ţara noastră. Acestea trebuie să înceteze imediat”, a spus acesta.

Potrivit poliţiei, demonstranţii au aruncat cu cocktailuri Molotov şi cu acid. În unele locuri, poliţia a acţionat împotriva protestatarilor şi a tras cu proiectile cu spumă, potrivit unor martori citaţi de Reuters.

 

Premierul în exerciţiu Pedro Sanchez a spus că guvernul va acţiona cu fermitate şi proporţional, în coordonare cu alte partide politice.

”Poporul catalan şi toată societatea spaniolă trebuie să ştie că guvernul ia în considerare toate scenariile”, a declarat Samchez într-o conferinţă de presă la Madrid.

Acesta a adăugat că guvernul a înfiinţat o comisie specială, care include agenţia naţională pentru informaţii, pentru consiliere privind modul în care ar trebui gestionată situaţia.

Sanchez va conduce Partidul Socialist în al doilea rând de alegeri din acest an, care vor avea loc pe 10 noiembrie, sub presiunea partidelor de dreapta care cer o atitudine mai fermă faţă de Catalonia şi preluarea controlului asupra forţelor de securitate in regiune.

” Sanchez trebuie să impună un control direct în Catalonia”, a declarat Albert Rivera, liderul partidului liberal Ciudadanos.

În cursul zilei de miercuri, protestatarii au blocat drumurile şi liniile trenurilor. Torra a participat la un marş lângă oraşul separatist Girona, despre care a afirmat că este un exemplu al modului corect în care trebuie contestată decizia justiţiei.

La apusul soarelui, mii de oameni, dintre care mulţi tineri, s-au adunat de-a lungul unui bulevard din centrul Barcelonei, fluturând steaguri pro-independenţă şi aruncând cu hârtie igienică în aer.

Pe măsură ce situaţia s-a înrăutăţit, serviciile de urgenţă au anunţat că 52 de oameni au fost trataţi pe parcursul zilei pentru răni, în Barcelonia şi alte oraşe din regiune,

Patru persoane au fost reţinute fără cauţiune miercuri, pentru rolul avut în violenţele de peste noapte.

De când predecesorul lui Torra, Carles Puigdemont, a organizat un referendum interzis de tribunalele spaniole, Catalonia a fost urmărită atent de alte ţări europene unde există mişcări pentru independenţă, cum este Spania.

Peste 4.000 de companii şi-au transferat sediile centrale din Catalonia, între acestea fiind şi băncile catalane CaixaBank şi Banco Sabadell.

Ministerul Economiei în exerciţiu, Nadia Calvino, a spus că creşterea economică a Spaniei, a patra ca mărime din zona euro, ar fi fost mai rapidă dacă nu ar fi fost impactul încercării de obţinere a independenţei de către Catalonia.

Liga spaniolă de fotbal, La Liga, a cerut Federaţiei Spaniole de Fotbal să mute la Madrid un meci programat să aibă loc între Barcelona şi Real Madrid pe 26 august, din cauza protestelor.

Spania încearcă pentru a treia oară să obţină extrădarea lui Puigdemont, care trăieşte într-un exil auto-impus în Belgia. Procuratura din Bruxelles a anunţat miercuri că a primit solicitarea şi că luarea deciziei ar putea dura mai multe săptămâni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.