Propunerea Rusiei pentru o anchetă comună cu Marea Britanie în cazul otrăvirii fostului spion rus, Sergei Skripal şi a fiicei sale, Yulia a fost respinsă de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) la Haga, scrie BBC.
Rusia a acuzat Marea Britanie că a blocat accesul la investigaţia desfăşurată de OPCW.
Au fost înregistrate 15 voturi împotrivă şi şase în favoarea anchetei comune. S-au abţinut 17 membri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Printre ţările care au blocat propunerea Rusiei se află China, Azerbaidjan, Sudan, Algeria şi Iran.
Rusia a convocat întâlnirea pentru a contesta acuzaţiile aduse de Marea Britanie care consideră că Moscova se află în spatele otrăvirii fostului spion rus în Salisbury.
Kremlinul a negat vehement orice implicare în atac şi în cadrul unei conferinţe de presă de după vot a susţinut că are motive întemeiate să considere că ce s-a întâmplat la Salisbury a fost „un atac terorist”. De asemenea, Moscova a criticat dur Uniunea Europeană şi Statele Unite pentru că s-au solidarizat cu Marea Britanie.
La întâlnire, reprezentantul Regatului Unit, John Foggo, a declarat că victima unui atac chimic nu poate fi obligată să colaboreze cu „probabilul făptaş”.
Guvernul britanic a comunicat că o neurotoxină din gama Novichok, de tipul celor dezvoltate de Rusia, a fost folosită în atac.
Incidentul a cauzat tensiuni diplomatice iar Marea Britanie şi aliaţii săi au expulzat aproximativ 150 de diplomaţi ruşi, mişcarea fiind contracarată de ruşi cu expulzări similare ale diplomaţilor britanici.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.