Procurorul special, Robert Mueller, s-a oferit să reducă numărul întrebărilor privind obstrucţionarea justiţiei pentru Donald Trump, dar doreşte să îl chestioneze pe preşedinte în persoană, conform unor surse CNN.
Avocaţii preşedintelui s-au oferit anterior să îi trimită procurorului răspunsuri scrise pe acest subiect.
Avocatul lui Trump, Rudy Giuliani, le-a transmis reporterilor miercuri că echipa juridiă a preşedintelui a primit un răspuns din partea echipei lui Mueller privind propunerea lor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Suntem în procesul de a răspunde propunerii lor”, a declarat Giulani.
El a adăugat că Trump „a fost mereu interesat să depună mărturie".
"Noi, adică echipa de avocaţi, inclusiv eu, suntem cei care suntem mai rezervaţi în această privinţă”, a adăugat el.
„Ar trebui să publice raportul. Dacă am fi jucat poker, aţi fi spus „arătaţi-vă cărţile sau tăceţi din gură”. Ce aveţi? Avem toate motivele să credem că nu au vreo dovadă că preşedintele a făcut ceva greşit. Nu cred că au astfel de dovezi”, a declarat Giuliani.
Mueller a răspuns, conform unei surse, propunând să adauge întrebări în scris ca parte a unui interviu în persoană cu Trump.
Cele două părţi încă negociază, însă se află abia la început.
Echipa juridica a lui Trump este deschisă privind întrebările despre o potenţială colaborare cu Rusia în timpul alegerilor din 2016, a declarat Giuliani, luni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.