Procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, care a instrumentat dosarul în care a fost inculpat fostul preşedinte Donald Trump, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că demersul istoric al biroului său a urmărit "să se asigure că toată lumea este egală în faţa legii", relatează Associated Press şi CNN.
"Nicio sumă de bani şi niciun fel de putere nu schimbă acest principiu american de durată", a declarat Alvin Bragg.
Procurorul Bragg a ţinut o conferinţă de presă după ce Donald Trump a fost inculpat, marţi, la tribunal districtual din Manhattan, pentru 34 de acuzaţii formulate în legătură cu infracţiuni legate de plăţi ascunse către mai multe persoane în timpul campaniei prezidenţiale din 2016. Fostul preşedinte a pledat nevinovat.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bragg, care a preluat funcţia de procuror districtual în 2022 şi care a încetinit iniţial demersul biroului de a-l pune sub acuzare pe Trump, a declarat că au apărut dovezi suplimentare, care nu erau disponibile în timpul mandatului predecesorului său în funcţie şi aceste dovezi au dat un nou avânt anchetei. El nu a detaliat care sunt aceste dovezi sau cum au ajuns în atenţia procurorilor.
"Înaintez cazurile atunci când sunt pregătite", a spus Alvin Bragg.
"Timp de nouă luni consecutive, acuzatul a ţinut în mână documente ce conţineau această minciună cheie - că îl plătea pe (avocatul său de atunci) Michael Cohen pentru servicii juridice efectuate în 2017", a declarat marţi Bragg.
Marele juriu a găsit 34 de documente care conţineau această "declaraţie falsă esenţială", potrivit lui Bragg. El a spus că "dovezile arată" că Trump a făcut aceste declaraţii false "pentru a acoperi infracţiuni legate de alegerile din 2016".
"În conformitate cu legislaţia statului New York, este o infracţiune să falsifici registrele contabile cu intenţia de a frauda şi cu intenţia de a ascunde o altă infracţiune. Exact despre asta este vorba în acest caz: 34 de declaraţii false făcute pentru a ascunde alte infracţiuni. Acestea sunt infracţiuni grave în statul New York", a declarat el.
"Indiferent cine sunteţi, nu putem şi nu vom normaliza un comportament infracţional grav", a spus Bragg.
"Registrele contabile reale şi exacte sunt importante peste tot, cu siguranţă. Ele sunt cu atât mai importante în Manhattan - centrul financiar al lumii. Acesta este motivul pentru care avem o istorie în cazul biroului procurorului din Manhattan de aplicare viguroasă a legii privind infracţiunile financiare", a declarat Bragg.
CINE ESTE ALVIN BRAGG, PROCURORUL DIN MANHATTAN CARE L-A PUS SUB ACUZARE PE TRUMP
Punerea sub acuzare a lui Donald Trump l-a adus în centrul atenţiei pe Alvin Bragg, procurorul al cărui birou a convins un mare juriu din New York să aducă primele acuzaţii penale împotriva unui fost preşedinte american.
Bragg, în vârstă de 49 de ani, a preluat funcţia în ianuarie 2022, fiind prima persoană de culoare aleasă procuror al districtului Manhattan, relatează Reuters.
Crescut în cartierul Harlem din New York, Bragg a decis să urmeze facultatea de drept, după ce în copilărie a fost ameninţat de şase ori cu arma, iar de trei ori chiar de către poliţie, a povestit el.
Lui Donald Trump i se reproşează că a subminat corectitudinea campaniei electorale din 2016 pentru că a disimulat în actele contabile plăţi către persoane care trebuiau să păstreze tăcerea în legătură cu presupuse fapte ce i-ar fi stânjenit campania electorală a fostului preşedinte. Acuzaţiile împotriva lui Trump au apărut în urma unei anchete privind rolul său într-o plată, făcută înainte de alegerile din 2016, pentru a cumpăra tăcerea starului porno Stormy Daniels despre o legătură sexuală pe care ea spune că a avut-o cu Trump cu 10 ani mai devreme. Trump neagă că ar fi avut o aventură cu Stormy Daniels, dar a decis să o plătească pentru a tăcea.
Trump a calificat ancheta care a dus la punerea sa sub acuzare ca fiind motivată politic şi a postat o serie de atacuri personale la adresa lui Bragg, un democrat. Postările au inclus o fotografie - ştearsă între timp - în care el însuşi ţine o bâtă de baseball lângă o fotografie a lui Bragg. Avocatul lui Trump a declarat vineri că poza nu s-a vrut o ameninţare, însă un purtător de cuvânt al lui Bragg a declarat că biroul său nu se va lăsa "intimidat de încercările de subminare a procesului de justiţie" şi nu va lăsa "acuzaţiile nefondate să descurajeze aplicarea corectă a legii".
După ce a absolvit Facultatea de Drept de la Harvard, Bragg a fost procuror federal în cadrul biroului procurorului federal din Manhattan, unde s-a ocupat de cazuri de fraudă şi spălare de bani. Ulterior, s-a alăturat biroului procurorului general al statului New York, unde a supervizat un proces ce a obligat fundaţia omonimă a lui Trump să se dizolve.
În 2021, Bragg a câştigat o cursă primară disputată pentru a fi nominalizat de democraţi ca să-i succeadă lui Cyrus Vance în funcţia de procuror districtual în Manhattan. Bragg a pledat pe reformarea sistemului de justiţie penală prin încarcerarea unui număr mai mic de persoane şi abordarea prejudecăţilor rasiale, precum şi pentru investigarea lui Trump.
La sfârşitul anului trecut, biroul lui Bragg a obţinut o condamnare a Organizaţiei Trump, acuzată că orchestrat fraude fiscale timp de de 15 ani, aceasta fiind cea mai mare victorie într-un proces a biroului său de până acum. Trump personal nu a fost acuzat în acest caz.
În luna ianuarie a acestui an, biroul lui Bragg a început să prezinte probe în faţa marelui juriu cu privire la plata sumei de bani către Stormy Daniels, vedeta porno, reînviind o anchetă pe care biroul procurorului districtual a început-o şi a oprit-o de atâtea ori, încât ajunsese să fie cunoscută sub numele de "cazul zombi".
Bragg a fost criticat anul trecut pentru că a refuzat să îl acuze direct pe Trump în legătură cu practicile de afaceri ale companiei imobiliare a familiei sale. Aceste acuzaţii fuseseră autorizate de predecesorul său, dar Bragg a spus că dosarul nu era pregătit.
El s-a confruntat, de asemenea, cu critici pentru un program al său care prevede renunţarea la urmărirea penală a unor infracţiuni minore, reducerea detenţiei preventive şi limitarea duratei sentinţelor. Bragg a susţinut că "supraaglomerarea" închisorilor nu a îmbunătăţit siguranţa publică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.