Senatul a deschis în mod solemn - tăcere, depunerea jurământului, gravitate - procesul destituirii lui Donald Trump, doar al treilea preşedinte din istoria Statelor Unite care se confruntă cu o asemenea lovitură, relatează AFP.
”Este o mascaradă, este o ruşine”, a tunat miliardarul republican, afiţându-şi însă optimismul cu privire la o încheiere rapidă a acestui episod care-i pătează campania în vederea realegerii.
Rep. Adam Schiff: "President Trump thus warrants impeachment and trial, removal from office and disqualification to hold and enjoy any office of honor, trust, or profit under the United States." pic.twitter.com/ByeFddFo3a
— The Hill (@thehill) January 17, 2020
”Asta trebuie să meargă foarte repede”, şi-a exprimat el speranţa, mizând ca majoritatea republicană în Senat să-l achite fără dezbateri îndelungate.
Procesul său - care împarte atât clasa politică, cât şi ţara - a început joi, în momentul în care cei şapte aleşi democraţi din Camera Reprezentanţilor s-au prezentat în Senat pentru a citi actul inculpării, adoptat la 18 decembrie de către Camera inferioară a Congresului.
"Donald John Trump, preşedintele Statelor Unite, a fost inculpat de crime şi delicte grave”, a anunţat Adam Schiff, care conduce această echipă însărcinată cu rolul procurorului.
El ”a acţionat în mod contrar încrederii într-un preşedinte şi în mod subversiv pentru comportamentul Guvernului”, a continuat alesul pe un ton grav, impregnat de emoţie. Potrivit unui senator democrat, ”frisoane” au cuprins atunci asistenţa.
ICYMI: Supreme Court Chief Justice John Roberts is sworn in ahead of the Senate impeachment trial; subsequently, Roberts swore in 99 of 100 senators, who will be the jurors https://t.co/ENQ94WmCsk pic.twitter.com/P6JCGhrOWS
— CBS Evening News (@CBSEveningNews) January 16, 2020
După o pauză, congresmenii au revenit în hemiciclu pentru a depune jurământul în faţa preşedintelui Curţii Supreme a Statelor Unite John Roberts, însărcinat de Constituţie să prezideze procesul.
While his job will be ceremonial in nature, U.S. Chief Justice John Roberts will be a central figure in the Senate impeachment trial of President Trump https://t.co/XxCtfjsToD pic.twitter.com/mh0h52keLk
— Reuters (@Reuters) January 17, 2020
Ei au jurat în mod colectiv să facă dreptate ”în mod imparţial, în conformitate cu Constituţia şi legile”, în faţa magistratului de cel mai înalt rang din State Unite care, purtând o togă neagră, a spus jurământul cu mâna pe Biblie.
”NIMIC RĂU”
În cea mai mare tăcere, senatorii au semnat apoi, în grupuri de câte patru, o ”carte a jurământului”, pentru a-şi consemna negru pe alb jurământul. Audienţa a fost amânată, apoi, până marţi, la ora locală 13.00 (20.00, ora României) - momentul în care urmează să înceapă dezbaterile cu adevărat.
Today every U. S. Senator took an oath to do impartial justice according to the Constitution and laws in the impeachment trial of Donald John Trump.
— Senate Democrats (@SenateDems) January 17, 2020
Impartial justice means a fair trial with witnesses and documents. pic.twitter.com/QGn6pQb09x
”Greutatea istoriei se află pe umerii noştri”, a comentat liderul minorităţii democrate în Senat Chuck Schumer la ieşirea din hemiciclu.
Donald Trump - care nu urmează să compară în persoană - este vizat de două capete de acuzare, şi anume abuz de putere şi obstrucţionarea bunului mers al activităţii Congresului.
Potrivit actului inculpării, el a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la Joe Biden, potenţialul său rival în alegerile prezidenţiale din noiembrie şi a exercitat presiuni cu scopul de a obţine un câştig personal prin blocarea unui ajutor militar crucial destinat acestei ţări aflate în război cu Rusia.
După dezvăluirea acestui şantaj, el a obstrucţionat ancheta Congresului, interzicând consilierilor săi să depună mărturie sau să furnizeze documente, se arată în document.
Donald Trump a repetat joi că nu a făcut ”nimic rău”, pozând în victima unei ”false mascarade” orchestrată de către democraţii care controlează Camera Reprezentanţilor.
Aleşii republicani, care dispun de majoritate în Senat, au făcut până acum bloc în jurul său. Preşedintele Senatului, Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane, a criticat ancheta Camerei Reprezentanţilor, ”o performanţă vizibil partizană”.
Însă, a continuat el, ”timpul Camerei s-a terminat, este rândul Senatului”, iar ”această adunare există pentru ca noi să putem (...) pune deoparte instinctele inferioare”.
”ÎNTREGUL SENAT”
Un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei a apreciat că procesul nu ar trebui să dureze mai mult de două săptămâni. Donald Trump va fi reprezentat de către avocaţii săi.
În această perioadă, cei 100 de senatori urmează să asiste la audieri, fără să iasă din sală şi respectând cea mai mare tăcere. În cazul în care au de adresat întrebări părţilor, le adresează în scris lui John Roberts, care le va citi cu voce tare.
Adam Schiff, care conduce acuzarea, este una dintre oile negre ale lui Donald Trump. Preşedintele Comisiei Informaţiilor din Cameră, alesul în vârstă de 59 de ani a supervizat ancheta în vederea inculpării preşedintelui, care l-a numit ”Schiff vicleanul”.
În vederea destituirii este necesară o majoritate de două treimi a Senatului - adică votul a 20 de senatori republicani, ceea ce pare imposibil în prezent.
Democraţii speră, cu toate acestea, ca în proces să apară elemente noi stânjenitoare pentru Donald Trump şi reclamă audierea a patru consilieri apropiaţi preşedintelui.
Ei este necesar să convingă patru aleşi din tabăra adversă pentru a obţine satisfacţie, în contextul în care este necesară o majoritate simplă în vederea convocîrii unui martor.
Senatoarea republicană Susan Collins a anunţat joi seara că ”va susţine probabil o moţiune” în acest sens.
”Integritatea Senatului este de asemena în proces”, a declarat senatoarea democrată Kamala Harris, exprimându-şi speranţa ca colegii săi republicani să accepte cererea.
Sen. Kamala Harris: "I would argue that not only is this an impeachment trial, but that the very integrity of the United States Senate is on trial." https://t.co/2Eyoi17Rku pic.twitter.com/CNLHh3NqMl
— ABC News (@ABC) January 16, 2020
Un hazard al calendarului a făcut ca un organism independent de control al Guvernului (GAO) să dea apăla moară democraţilor chiar înainte de deschiderea procesului, stabilind într-un raport că Casa Albă a ”încălcat legea” prin faptul că a suspendat un ajutor militar destinat Ucrainei, aflate în centrul scandalului ucrainean.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...