Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat duminică, într-un interviu, că preţurile petrolului ar putea creşte ”la un nivel inimaginabil” dacă lumea nu se va uni pentru a descuraja Iranul, dar a spus că ar prefera o soluţie politică, nu una militară, transmite Reuters.
Vorbind la emisiunea “60 Minutes” de la televiziunea CBS, Mohammed bin Salman,conducătorul de facto al Arabiei Saudite, a negat totodată că a ordonat uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi de către forţele operative saudite, în urmă cu un an, dar a spus că în final el poartă ”întreaga responsabilitate”, ca lider al ţării sale.
În timp ce moartea lui Khashoggi a provocat nemulţumire la nivel internaţional şi a afectat reputaţia prinţului, agenda politică faţă de Riad a fost dominată în ultima perioadă de tensiunile dintre administraţia Trump şi Iran, duşmanul declarat al Arabiei Saudite, în special după atacurile din 14 septembrie împotriva principalului centru de producţie a petrolului din regat.
”Dacă lumea nu va lua măsuri puternice şi ferme pentru descurajarea Iranului, vom asista la noi escaladări care vor pune în pericol interesele mondiale. Aprovizionarea cu petrol va fi perturbată, iar preţurile petrolului vor urca la niveluri inimaginabile, pe care nu le-am mai văzut”, a spus prinţul moştenitor.
Mohammed bin Salman a spus, în interviul acordat marţi, în Arabia Saudită, că a fost de acord cu opinia secretarului de Stat american, Mike Pompeo, că atacurile din 14 septembrie, care au deteriorat cea mai mare unitate de procesare a petrolului din lume şi au blocat peste 5% din livrările de petrol la nivel global, au fost un act de război din partea Iranului.
Prinţul a spus însă că preferă o rezolvare paşnică, pentru că un război între Arabia Saudită şi Iran ar duce la prăbuşirea economiei mondiale.
Statele Unite, puterile europene şi Arabia Saudită au atribuit atacurile Iranului, dar Teheranul neagă implicarea. În schimb, atacurile au fost revendicate de gruparea de rebeli yemeniţi Houthi.
”O soluţie politică şi paşnică este mult mai bună decât una militară”, a spus prinţul.
Acesta a mai arătat că preşedintele american Donald Trump ar trebui să se întâlnească cu premedintele iranian Hassan Rouhani pentru a conveni un nou acord privind programul nuclear al Teheranului şi influenţa în Orientul Mijlociu.
Eforturile pentru a-i aduce împreună pe cei doi lideri la Adunarea Generală a ONU au eşuat. Tensiunile dintre Washington şi Tehran au escaladat în urma retragerii Washingtonului din acordul nuclear şi a reintroducerii sancţiunilor împotriva Teheranului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.