Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a, în vârstă de 99 de ani, spitalizat de două săptămâni din cauza unei infecţii, a fost transferat luni la alt spital din Londra, în vederea unor examene cardiologice, relatează AFP.
”Ducele de Edinburgh a fost transferat azi (luni) de la Spitalul King Edward VII la Spitalul St Bartholomew, unde medicii vor continua să-l îngrijească cu privire la o infecţie şi pentru a efectua teste şi observaţii cu privire la probleme cardiace preexistente”, a anunţat într-un comunicat Palatul Buckingham.
Soţul Elizaberthei a II-a ”reacţionează la tratament, dar urmează să rămână spitalizat până cel puţin la sfârşitul săptămânii”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O ambulanţă a părăsit Spitalul King Edward VII luni, iar pacientul a fost ascuns de privirile presei cu ajutorul unor umbrele.
Spitalul St Bartolomew, situat în apropierea Catedralei St Paul, în centrul Londrei, dispune de cel mai mare seviciu cardiovascular specializat din Europa - Barts Heart Center -, precizează instituţia pe site.
Reputat prin caracterul său puternic, dar şi prin gafele sau glumele sale de prost gust, prinţul Philip a fost spitalizat la 16 februarie, ca măsură de precauţie, după ce s-a simţit rău.
Palatul Buckingham preciza câteva zile mai târziu că această spitalizare a avut loc în urma unei infecţii.
Fiul său, prinţul Charles, moştenitorul tronului, l-a vizitat la spital. Nepotul său William dădea asigurări săptămâna trecută că ducele de Edinburgh se sinţea bine şi că medicii ”stau cu ochii pe el”.
Prinţul Philip, care împlineşte 100 de ani în iunie, a bătut în 2009 un record de longevitate al consorţilor monarhilor britanici, deţinut de Charlotte, soţia regelui George al III-lea. El s-a retras în august 2017, după ce a participat la peste 22.000 de angajamente publice oficiale de la urcarea pe tron a soţiei sale, în 1952.
MAI MULTE SPITALIZĂRI
El a fost spitalizat în mai multe rânduri, începând din 2017, ultima oară în decembrie 2019, cu ”probleme de sănătate preexistente”.
În ianuarie 2019, el a avut un spectaculos accident de maşină, când a intrat cu un Land Rover în alt vehicul, la ieşirea de pe o alee a domeniului Sandringham, şi s-a răsturnat. Teafăr după accident, el a renunţat atunci să mai conducă.
Din cauza pandemiei covid-19, el şi-a petrecut ultimul an în mare parte izolat împreună cu regina, în vârstă de 94 de ani, la Palatul Windsor, mai puţin pe timpul unui sejur estival, la castelul lor scoţian de la Balmoral.
Ei au rămas în această perioadă foarte izoilaţi de restul familiei regale, care traversează o perioadă haotică, între retragerea nepotului lor Harry şi a soţiei acestuia Meghan şi acuzarea fiului lor Andrew, un apropiat al defunctului investitor speculativ american Jeffrey Epstein, acuzat de exploatarea sexuală a unor minore.
Cuplul şi-a sărbătorit în noiembrie 2017 nunta de platină, la Castelul Windsor, situat la aproximativ 30 de kilometri de Londra. Cloptele abaţiei Westminster, unde s-au căsătorit la 20 noiembrie 1947, au fost trase timp de trei ore cu această ocazie, pentru a le aduce un omagiu.
Philip s-a născut în Corfu, la 10 iunie 1921, ca prinţ de Grecia şi de Danemarca. Pe când avea vârsta de 18 luni, unchiul său, regele Greciei, a fost nevoit să abdice, iar tatălui său i s-a interzis intrarea în ţară, în urma Războiului greco-turc. Împreună cu părinţii săi şi cele patru surori, Philip a fugit la bordul unei nave aparţinând armatei britanice.
Trimis în Scoţia să-şi continue studiile, el studiază din 1939 în armata britanică, la Royal Naval College din Dartmouth, în sudul Angliei.
El o întâlneşte, la acea vreme, pentru prima oară pe prinţesa Elizabeth. Uniunea lor este sărbătorită la 20 noiembrie 1947. Cuplul are patru copii - Charles, Anne, Andrew şi Edward.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...