Prinţul Charles, moştenitorul Coroanei britanice, a ieşit marţi din rezerva obişnuită a familiei regale şi şi-a exprimat solidaritatea cu ucrainenii, în urma invaziei ruse a Ucrainei, pe care o denunţă drept un atac ”împotriva libertăţii”, relatează AFP.
”Ceea ce am trăit noi în teribila tragedie de la Southend a fost un atac împotriva libertăţii, împotriva unei societăţi deschise, împotriva libertăţii însăşi. Vedem aceleaşi valori atacate azi în Ucraina, în cel mai excesiv mod”, denunţă prinţul Charles.
Prinţul Charles a efectuat o vizită la Southend-on-Sea, un oraş situat la est de Londra, îndoliat în octombrie 2021 de asasinarea deputatului David Amess.
”Suntem solidari cu toţi cei care se opun unor agresiuni brutale”, subliniază el
Aceasta este a treia luare de poziţie, în doar câteva zile, a unui membru al familiei regale în legătură cu Răzvoiul din Ucraina.
Prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tron, şi soţia sa Kate şi-au exprimat sâmbătă susţinerea faţă de ucraineni.
”Noi îi susţinem pe preşedintele (ucrainean Volodimir Zelenski) şi pe toţi ucrainenenii, care luptă cu curaj pentru viitorul” Ucrainei, scra cuplul pe Twitter.
Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, şi-au exprimat, de asemenea, susţinerea faţă ucraineni într-un mesaj publicat din Statele Unte, unde cuplul trăieşte după ce s-a retras din familia regală.
”Ne aflăm alături de Ucraina”, au scris ei pe site-ul organizaţiei lor de caritate, denunţând invazia rusă a Ucrainei drept o ”infracţiune a dreptului internaţional şi umanitar”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...