Un avion aparţinând companiei pakistaneze PIA a aterizat luni pe aeroportul din Kabul - primul zbor comercial internaţional după ce talibanii au preluat controlul asupra Afganistanului, la 15 august, au constatat jurnalişti AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acesta este unul dintre primele semne ale unei normalizări economice a ţării şi a principalului aeroport afgan, asediat la sfârşitul lui august de mii de afgani care voiau să părăsească ţara, după întoarcerea la putere a islamiştilor fundamentalişti.

Aeronava PIA, care a aterizat către ora locală 10.30 (9.00, ora României), transporta doar câteva persoane.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Nu era aproape nimeni la bordul acestui avion. Erau aproximativ zece persoane (...), poate, în plus faţă de membrii echipajului”, a declarat un jurnalist AFP care se afla la bordul acestui zbor de la Islamabad.

”ZI DE SPERANŢĂ”

Un purtător de cuvânt al PIA confirma duminică acest prim zbor către Kabul, precizând însă că firma lucrează încă să facă aceste zboruri regulate.

”Este un moment important, o zi de speranţăă”, a declarat AFP un angajat al aeroportului din Kabul, purtând o cămaşă lungă tradiţională, albastră, şi exprimându-şi speranţa ca şi alte companii să urmeze rapid exemplul PIA şi să zboare din nou către Kabul.

În urma preluării bruşte a puterii de către talibani, aliaţii occidentali ai fostului Guvern înlăturat, conduşi de către Statele Unite, au organizat pe aeroportul din Kabul un uriaş pod aerian, care a permis evacuarea în toal a 123.000 de oameni, în principal afgani.

Aşteptarea haotică şi disperată a afganilor a luat o întorsătură dramatică la 26 august, când aripa locală a Statului Islamic (SIK) a comis un atentat în mijlocul mulţimii, omorând peste 100 de oameni.

Talibanii au preluat apoi controlul total asupra aeroportului, asistaţi de către aliaţii lor din Qatar, iar semene ale unei reveniri la normal s-au multiplicat de zece zile.

Două zboruri charter - operate de către Qatar Airways - au decolat săptămâna trecută, având la bord pasageri străini şi afgani care nu au putut fi evacuaţi iniţail.

La 3 septembrie, compania aeriană publică afgană - Ariana Airlines - a anunţat că şi-a reluat zborurile interne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.