Primul satelit militar de observaţie sud-coreean urmează să-şi înceapă misiunea de supraveghere a Coreei de Nord după ce a fost supus unei serii de teste, a anunţat miercuri, la 14 august, agenţia sud-coreeană însărcinată cu armamentul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acest satelit a fost lansat în decembrie 2023 cu o rachetă de de tip Falcon 9, care a decolat de la baza Vandenberg din California.

Cu două săptămâni înainte de lansare, Phenianul anunţa că a plasat pe orbită propriul satelit militar de recunoaştere.

Începând din decembrie, satelitul sud-coreean a fost supus mai multor teste în spaţiu.

El îşi poate începe misiunea de supraveghere a Coreei de Nord, a anunţat într-un comunicat Administraţia Programului de Achiziţie al Apărării (DAPA), agenţia însărcinată cu armamentul în Coreea de Sud.

Satelitul sud-coreean urmează să supravegheze activităţile nord-coreene.

El va putea să ”ia imagini ale zonelor dorite (din Nord)”, precizează DAPA.

ALŢI PATRU SATELIŢI PÂNĂ ÎN 2025

Coreea de Sud preconizează să lanseze alţi patru sateliţi suplimentari până în 2025, cu scopul de a-şi consolida capacităţile de supraveghere ale Nordului.

După două încercări eşuate, Coreea de Nord a anun ţat în noiembrie că a reuşit să-şi plaseze pe orbită primul satelit de spionaj care i-a permis dictatorului Kim Jong Un, susţine Phenianul, să observe instalaţii militare americane şi sud-coreene la Oceanul Pacific.

Însă nicio imagine de acest fel nu a fost făcută publică.

Seulul a acuzat Rusia că a ajutat din punct de vedere tehnic Phenianul să-şi pună pe orbită primul satelit militar de spionaj.

Această lansare a fost denunţată de către Occident, Japonia şi Coreea de Sud, dar şi de către secretarul general al ONU Antonio Guterres.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.