China respectă suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a tuturor ţărilor şi susţine scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, în prima reacţie a diplomaţiei de la Beijing după ce ambasadorul chinez la Paris, Lu Shaye, a părut să pună la îndoială, într-un interviu, suveranitatea fostelor republici sovietice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"După dizolvarea Uniunii Sovietice, China a fost una dintre primele ţări care a stabilit legături diplomatice cu ţările în cauză. De la stabilirea legăturilor diplomatice cu aceste ţări, China a aderat întotdeauna la principiile înţelegerii reciproce şi a egalităţii în dezvoltarea relaţiilor bilaterale amiabile şi de cooperare", a declarat Mao într-un briefing de presă, potrivit CNN.

Ea a adăugat că ceea ce a spus reprezintă punctul de vedere oficial al guvernului chinez, dar nu a răspuns direct la întrebările privind opuniile ambasadorului Lu Schaye, precizează CNN.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit Le Monde, Beijingul a părut să se distanţeze de ambasadorul său. "China respectă statutul de stat suveran al republicilor după dizolvarea Uniunii Sovietice", a declarat Mao Ning, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe. "Suntem pregătiţi să continuăm să lucrăm cu comunitatea internaţională pentru a ne aduce propria contribuţie la promovarea unei soluţii politice a crizei ucrainene", a adăugat ea, acuzând "unele mass-media" că au "interpretat greşit" comentariile lui Lu şi că "au provocat discordie între China şi ţările în cauză".

Potrivit The Guardian, comentariul arată că Beijingul îl susţine în continuare pe ambasador.

Ambasadorul Chinei la Paris, Lu Shaye, a fost întrebat vineri, într-un interviu televizat, dacă el consideră că peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, face parte din Ucraina, conform dreptului internaţional. "Chiar şi aceste ţări din fosta Uniune Sovietică nu au un statut efectiv, aşa cum spunem noi, conform dreptului internaţional, deoarece nu există un acord internaţional care să concretizeze statutul lor de ţară suverană. Există o istorie aici, în care Crimeea a făcut parte iniţial din Rusia. Hruşciov a fost cel care a oferit Crimeea Ucrainei în perioada Uniunii Sovietice," a declarat ambasadorul.

Remarcile sale, care pot fi interpretate ca punând la îndoială suveranitatea unor ţări membre ONU, ce s-au recunoscut reciproc, în mod oficial, după dizolvarea Uniunii Sovietice, inclusiv de către Federaţia Rusă, au stârnit reacţii vehemente din partea Ucrainei, a Moldovei şi a ţărilor baltice, foste republici sovietice, dar şi din partea Cehiei, a Franţei şi a şefului diplomaţiei europene, care a spus că speră că nu acesta este punctul de vedere al Beijingului. Potrivit cotidianului Le Monde, ambasadorul Lu Shaye a fost convocat luni la MAE francez.

Chişinăul, ca şi alte voci din diplomaţia europeană, a transmis că aşteaptă explicaţii oficiale din partea Beijingului.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Ambasadorul Chinei la Paris generează un adevărat scandal diplomatic. Moldova, Ucraina, balticii şi Cehia condamnă declaraţiile sale potrivit cărora fostele republici sovietice nu au un statut oficial de ţări suverane

Până în prezent, China a refuzat să condamne invazia Rusiei în Ucraina sau să ceară retragerea trupelor sale, îndemnând în schimb la reţinere din partea "tuturor părţilor" şi acuzând NATO că alimentează conflictul. De asemenea, a continuat să aprofundeze legăturile diplomatice şi economice cu Moscova, notează CNN.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.