Preţurile mondiale ale produselor alimentare au scăzut în decembrie şi au ajuns sub nivelul la care se aflau în urmă cu un an, după un an marcat de ”explozia” cursurilor, anunţă vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), relatează AFP.
Indicele FAO al preţurilor mărfurilor alimentare - care urmează variaţiile cursurilor internaţionale ale unui coş cu produse de bază - a săzut cu 1,9% faţă de noiembrie 2022.
Este vorba despre a noua scădere consecutivă a acestui indice, după creşterea-record din martie, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.
Acest indice este, în medie, de 132,4 puncte în decembrie, ”cu 1% mai mic decât valoarea sa din urmă cu un an. Însă, în ansamblul lui 2022 (...), indicele este de 143,7 de puncte, cu 14,3% mai mare decât valoarea sa medie din 2021”, precizează FAO.
”Este un lucru bun că preţurile mărfurilor alimentare se calmează după doi ani foarte volatili”, salută Máximo Torero, economistu-şef al FAO, care consideră că este primordial ”să rămânem atenţi şi să ne concentrăm asupra atenuării insecurităţii alimentare mondiale”.
Indicele preţurilor uleiurilor vegetale - care a scăzut cu 6,7% - antrenează această scădere lunară.
El a scăzut la cel mai mic nivel din februarie 2021, iar preţurile uleiurilor de palmier, soia, rapiţă şi floarea-soarelui au scăzut toate în decembrie.
Indicele FAO al preţurilor cerealelor a scăzut cu 1,9% faţă de cel din noiembrie, în urma unei disponibilităţi mai mari a grâului, după recoltele din emisfera sudică şi o scădere a preţurilor mondiale a porumbului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.