Presupusul autor al atacului de la o sinagogă şi un restaurant turc din Halles, în estul Germaniei, şi-a mărturisit motivaţia antisemită a faptei, a anunţat vineri Parchetul General din Karlsruhe, relatează AFP.
Presupusul atacator, Stephan Balliet, în vârstă de 27 de ani, a ”trecut la mărturisiri complete. El şi-a confirmat motivaţiile antisemite şi de extremă dreapta într-un foarte lung interogatoriu” cu un judecător, potrivit unui purtător de cuvânt al parchetului.
După ce a încercat, zadarnic, să intre de Yom Kuppur în sinagoga din Halle - în care se rugau 51 de credincioşi -, el a ucis la întâmplare o trecătoare, iar apoi un bărbat într-un restaurant turc.
În înregistrarea video a faptelor sale, pe care a postat-o pe platformă de live streaming, el a negat existenţa Holocaustului şi i-a ameninţat pe evrei. El a publicat pe Internet un ”manifest” în care îşi exprimă vederile antisemite.
Autorităţile evreieşti germane au criticat ulterior insuficienţa măsurilor de protecţie a sinagogilor şi locurilor de cult.
Guvernul Angelei Merkel a promis joi să consolideze această protecţie.
Comunitatea evreiască germană se află în plină ascensiune în Germania, la 75 de ani de la Holocaust, în urma venirii începând din anii '80 a numeroşi evrei din fosta URSS. Ea are în prezent aproximativ 225.000 de membri, a treia după cele din Franţa şi Marea Britanie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...