La summitul Uniunii Economice Euroasiatice (UEE) care se desfăşoară la Moscova, preşedintele kazah Kassîm-Jomart Tokaev a criticat în mod neobişnuit de dur uniunea şi a calificat apropierea observată între Rusia şi Belarus drept o problemă gravă, scrie Agentsvo, o organizaţie media rusă indepedentă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vladimir Putin, care a fost prezent la eveniment, a încercat să-l transforme într-o glumă, potrivit sursei citate.

În discursul său, Tokaev a declarat că principiile UEE enunţate în tratatul din 2015 au fost încălcate. Potrivit lui Tokaev, "Kazahstanul este absolut dedicat integrării întocmai pe baza tratatului din 2015, adică pe baza implementării celor patru libertăţi şi a principiilor de bază, cum ar fi accesul nediscriminatoriu la infrastructură, concurenţa loială, egalitatea şi luarea în considerare a intereselor naţionale". Cu toate acestea, aceste principii sunt încălcate, a spus Tokaev: "Cred că nu este momentul şi nici locul potrivit pentru a enumera numeroasele fapte de blocaj şi restricţii reciproce care apar cu regularitate - încă apar cu regularitate. Nu sunt în favoarea dramatizării situaţiei, dar problemele trebuie să fie rezolvate", a atras atenţia liderul kazah.

Această declaraţie nu numai că a părut o critică la adresa UEE, dar a contrastat şi cu ceea ce spusese anterior Vladimir Putin, potrivit Agentsvo. "Rusia are întotdeauna o abordare responsabilă şi conştiincioasă a cooperării cu toate ţările şi îndeplinim acordurile adoptate în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice în totalitate, vreau să subliniez acest lucru, în totalitate şi la timp", afirmase Putin.

În plus, în discursul său, liderul kazah a trasat limitele unei posibile integrări politice cu Rusia în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice: "Pentru noi, integrarea în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice este în primul rând de natură economică, aşa cum se menţionează în acordul din 2015. Orice alte domenii care sunt menţionate în strategie, desigur, au dreptul de a exista, dar ele trebuie să fie analizate prin prisma economiei”, a subliniat Tokaev.

Separat, preşedintele kazah s-a oprit asupra chestiunii statului unional dintre Belarus şi Rusia şi a impactului acestuia asupra UEE. Potrivit lui Tokaev, acesta este "un precedent unic pentru crearea statului pe formula două ţări - un stat. Îmi pare rău, dar chiar şi armele nucleare sunt una pentru două acum", a adăugat el, referindu-se la intenţia Moscovei de a desfăşura arme nucleare tactice în Belarus. Este "un nivel foarte diferit de integrare" al Rusiei cu Kazahstanul, Kârgâzstanul şi Armenia, a subliniat Tokaev sugerând ca această problemă să fie discutată în cadrul reuniunii.

După aceste cuvinte, notează Agentsvo, Putin s-a aplecat spre liderul din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, care stătea lângă el, şi i-a spus ceva, apoi şi-au strâns mâna.

CITEȘTE ȘI Rusia şi Belarus au semnat un document referitor la desfăşurarea de arme nucleare tactice în Belarus

Tokaev nu a numit "barierele" şi "limitările" cu care se confruntă Kazahstanul în cadrul Uniunii. Cu toate acestea, se ştie că una dintre cele mai presante probleme dintre cele Rusia şi Kazahstan este chestiunea Consorţiului de conducte caspice (CPC), prin care Kazahstanul îşi exportă 80% din petrol. Vara trecută s-a aflat că o instanţă rusă ar putea suspenda funcţionarea CPC. Acest lucru a forţat Kazahstanul să se gândească la rute de aprovizionare alternative, mai fiabile. În special, a crescut exporturile prin Marea Caspică, dar nu poate înlocui complet ruta rusă pe această cale, explică Agentsvo.

Discursul lui Tokaev este, de asemenea, probabil o continuare a eforturilor Astanei de a se distanţa de Moscova după izbucnirea războiului din Ucraina. Anul trecut, Kazahstanul a acceptat să facă schimb de informaţii cu Turcia. Este pentru prima dată când o ţară care face parte din blocul militar CSTO (Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă), susţinut de Moscova, a acceptat să facă schimb de informaţii cu un membru NATO, arată Agentsvo.

Pe de altă parte, slăbirea influenţei Rusiei asupra Kazahstanului este indicată şi de integrarea sporită a Astanei cu China. De altfel, Tokaev a vorbit despre acest lucru şi în discursul său de miercuri, în prezenţa lui Putin. Proiectele comune ale Kazahstanului cu China au fost enumerate în detaliu în prima parte a discursului lui Tokaev, menţionează Agentsvo.

Agentsvo este site-ul de ştiri al organizaţiei de jurnalism de investigaţie Proekt, înfiinţată de jurnalistul rus Roman Badanin. La 15 iulie 2021, autorităţile ruse au interzis Proekt şi au etichetat cinci dintre jurnaliştii săi drept "agenţi străini". Proekt a devenit primul organ de presă care a fost etichetat drept "organizaţie indezirabilă" în Rusia, după ce a publicat mai multe investigaţii stânjenitoare pentru liderii ruşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.