Preşedintele iranian Hassan Rouhani a acuzat Statele Unite, miercuri, că încearcă să se folosească de presiunea economică pentru a înlătura de la putere regimul de la Teheran şi a exclus posibilitatea unor discuţii cu Washingtonul, scrie Reuters.
„Iranul se află într-un război economic şi psihologic cu America şi aliaţii săi. Scopul lor este să schimbe regimul însă dorinţa lor nu va deveni realitate”, a declarat Rouhani într-un discurs ţinut în provincia nordică Gilan.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Tensiunile dintre SUA şi Iran s-au intensificat după ce preşedintele american Donald Trump a retras Washigntonul din acordul nuclear din 2015 semnat între Iran şi puterile mondiale după ce a acuzat Teheranul că nu respectă prevederile tratatului.
Washingtonul a reimpus, drept urmare, sancţiuni asupra Iranului care fuseseră ridicate graţie acordului. Acest lucru a dus la deteriorarea situaţiei economice din Iran.
Celelalte ţări care fac parte din acord – Marea Britanie, Germania, Franţa, Rusia şi China – se opun reimpunerii sancţiunilor şi doresc salvarea tratatului prin a găsi căi de a evita sancţiunile americane.
„Nu există nicio posibilitate de a intra la negocieri cu America. Ei doresc să ducă Iranul înapoi cu 40 de ani ... la era de dinainte de Revoluţia Iraniană. Vor schimbarea regimului”, a declarat Rouhani în oraşul Lahijan, într-un discurs televizat.
Liderii iranieni au avertizat că Teheranul s-ar putea retrage din acord dacă ceilalţi semnatari nu reuşesc să asigure beneficiile financiare care au fost promise Iranului.
„Naţiunea noastră şi conducerea ţării noastre sunt unite în lupta împotriva duşmanilor ... Vom continua pe calea independenţei şi libertăţii”, a declarat Rouhani.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.