Preşedintele iranian Hassan Rohani a acuzat sâmbătă Israelul, ”mercenarul” Statelor Unite şi inamicul jurat al ţării sale, că se face vinovat de asasinarea vineri, în apropiere de Teheran, a lui Mohsen Fakhrizadeh, un om de ştinţă de rang înalt din cadrul programului nuclear, prin care a vrut să provoace ”haos”, relatează AFP.
”Încă o dată, mâna nemiloasă a aroganţei mondiale, împreună cu regimul sionist uzurpator ca mercenar, sunt pătate de sângele unui fiu al acestei naţiuni”, a denunţat Rohani într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial, referindu-se la asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh.
Iranul foloseşte în general expresia ”aroganţa mondială” pentru a desemna Statele Unite.
Mohsen Fakhrizadeh, în vârstă de 59 de ani, a murit din cauza rănilor în urma unui atac asupra maşinii sale cu un vehicul încărcat cu explozivi şi tiruri ale unor atacatori, atacaţi la rândul lor de către gărzile sale de corp, a anunţat vineri Ministerul iranian al Apărării.
Ministerul a precizat că omul de ştiinţă era şeful Departamentului de cercetare şi inovaţie din cadrul său.
Rohani a dat asigurări că moartea acestuia ”nu va perturba” progresele ştiinţifice ale ţării sale şi a subliniat că acest asasinat este cauzat de ”slăbiciunea şi de incapacitatea” inamicilor Teheranului de a împiedica dezvoltarea acestor progrese.
El a transmis condoleanţe ”comunităţii ştiinţifice şi poporului revoluţionar din Iran”.
Mişcarea libaneză proiraniană Hezbollah, considerată o organizaţie ”teroristă” de către Washington. a ”condamnat ferm” acest asasinat sâmbătă.
Hezbollah denunţă asasinate comise de către ”bande ucigaşe teroriste cu scopul de a împiedica Republica islamică să obţină resurse de mândrie şi putere şi să-şi apere progresele ştiinţifice şi independenţa politică şi intelectuală”.
Ministrul iranian al Apărării Amir Hatami a relevat vineri, la televiziune, că Fakhrizadeh a jucat un ”rol marcant în inovaţiile apărării”. ”El gestioa apărarea nucleară şi făcea o treabă considerabilă”, a declarat ministrul, fără să facă alte precizări.
ARMA NUCLEARĂ
Şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a acuzat încă de vineri Israelul de faptul că a jucat un ”rol” în acest ”act terorist”.
”Terorişti au asasinat azi un eminent om de ştiinţă iranian. Această laşitate - cu indicii serioase ale rolului Israelului - arată belicismul disperat al autorilor săi”, a scris pe Twitter ministrul.
Omul de ştiinţă a fost prezentat de către premierul israelian Benjamin Netanyahu drept părintele programului iranian de înarmare nucleară.
Departamentul de Stat american anunţa în 2008 că Fakhrizadeh desfăşura ”activităţi şi tranzacţii care contribuie la dezvoltarea programuluinuclear al Iranului”.
Cu două luni înainte de sfârşitul mandatului său, Donald Trump a discutat cu oficiali americani de rang înalt despre posibilitatea de a ”acţiona” împotriva unei instalaţii nucleare iraniene, potrivit cotidianului american The New York Times, care a dezvăluit la 17 noiembrie că aceştia l-au descurajat.
Acest asasinat intervine cu mai puţin de două luni înainte de învestorea democratului Joe Biden la preşedinţia Statelor Unite.
Biden intenţionează să schimbe poziţia Washingtonului faţă de Iran, după cei patru ani ai preşedinţiei Trump, care a retras în mai 2018 Statele Unite din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian. Washingtonul a restabilit şi a înăsprit, în cadrul politicii sale a ”presiunii maxime”, sancţiunile impuse Teheranului.
Mai mulţi oameni de ştiinţă specializaţi în domeniul nuclear din Iran au fost asasinaţi în ultimii ani, iar Teheranul atrbuie aceste asasinate în mod sistematic Israelului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...