Preşedintele finlandez Sauli Niinisto, în vârstă e 73 de ani, a fost spitalizat din cauza unor ”simptome prelungite de covid-19”, anunţă marţi preşedinţia, relatează AFP.
Şeful statului finlandez ”se simte rezonabil de bine şi contnuă să muncească la distanţă”, precizează serviciile sale.
El a fost diagnosticat bolnav de covid-19 la 19 aprilie, când şi-a anulat o vizită în Norvegia.
Această spitalizare are loc în timp de Finlanda, o ţară nordică, cu o frontieră comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, are în vedere să-şi depună candidatura în vederea unei aderări la NATO.
Moscova a ameninţat, în timpul invaziei ruse a Ucrainei, cu o consolidare a mijloacelor militare - şi anume nucleare - în regiunea Mării Baltice, în cazul în care Finlanda sau Suedia aderă la această alianţă militară condusă de către Statele Uniite.
Premierul finlandez Sanna Marin a anunţat în timpul unei vizite în Suedia, la jumătatea lui aprilie, că o decizie cu privire la o depunere sau nu a unei candidaturi la aderarea la NATO urmează să fie luată ”în câteva spăptămâni”.
Preşedintele Niinisto urmează să efectueze la 18 mai o vizită în Suedia, care dezbate, la rândul său, o eventuală candidatură la NATO.
Numeroşi analişti mizează pe o candidatură a Finlandei şi poate şi a Suediei suficnet de rapide, înaintea summitului NATO prevăzut la sfârşitul lui iunie la Madrid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...