Preşedinta Parlamentului European (PE) Roberta Metsola cere joi, Uniunea Europeană (UE) să furnizeze ajutorul promis Ucrainei şi să-şi ”intensifice” susţinerea împotriva invaziei ruse, într-o vizită la Kiev de Ziua Europei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintlee ucrainean Volodimir Zelenski, care a primit-o pe preşedinta PE de Ziua Europei, a salutat eforturile europene, însă a subliniat că Rusia a ”profitat” de întârzierea ajutorului din Occident.

”Ştim prea bine că Ucraina are urgent nevoie de echipamente suplimentare şi de sisteme de apărare aeriană”, i-a răspuns Roberta Metsola.

”Noi, europenii, trebuie să ne respectăm promisiunile, trebuie să ne asumăm responsabilităţile, trebuie să ne intensificăm susţinerea”, a pledat ea.

Miercuri, Cei 27 au încheiat un acord ”de principiu” în vederea unei confiscări a veniturilor generate de active aparţinând Rusiei blocate în UE cu scopul de a înarma Ucraina, lucru cerut de Kiev cu insistenţă.

Ucraina cere muniţie şi armament suplimentare pentru a face faţă armatei ruse, mai numeroasă şi mai bine dotată.

Însă disensiuni politice, atât la Bruxelles, cât şi la Washington, au subminat ideea unei susţineri necondiţionate a Kievului în ultimele luni, iar dezacorduri şi întârzieri se acumulează.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.