Presa de stat din Coreea de Nord l-a atacat pe fostul vicepreşedinte american şi candidat la alegerile prezidenţiale din 2020 în cursa internă a Partidului Democrat, Joe Biden, după criticile aduse de acesta liderului nord-coreean Kim Jong-un, conform Reuters.
Confrom Newsweek, Biden a declarat la un eveniment de campanie din Philadelphia: „Suntem o ţară care să îmbrăţişeze dictatori şi tirani ca Putin sau Kim Jong-un?”.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Agenţia de stat KCNA a răspuns acestor critici într-un editorial publicat marţi seara.
„Ceea ce a spus el sunt doar sofismele unui imbecil lipsit de calităţile elementare ale unei fiinţe umane, nici atât ale unui politician”, este precizat în editorial.
KCNA a făcut referire la controversele privindu-l pe Biden, inclusiv acuzele de plagiat şi că ar fi adormit în timpul unui discurs al preşedintelui Barack Obama în 2011.
„Nu vom ierta niciodată pe cineva care îndrăzneşte să provoace conducerea Coreei de Nord şi îi vom face să plătească”, susţine KCNA.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.