Premierul palestinian Mohammad Shtayyeh a îndemnat luni comunitatea internaţională să boicoteze planul de pace american în Orientul Mijlociu, pe care palestinienii îl consideră prea proisraelian şi pe care preşedintele american Donald Trump urmează să-l prezinte luni, la Washington, premierului israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu şi rivalului său în alegerile legislative de la 3 martie Benny Gantz, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acest plan corespunde, denunţă palestinienii, atât unei anexări de către Israel a Văii Iordanului şi coloniilor israeliene din Cisiordania ocupată, cât şi recunoaşterii oficiale a Ierusalimului drept doar capitala Israelului.

Preşedintele american Donald Trump urmează să-l primească luni pe ”prietenul” său Netanyahu la Washington pentru a-i prezenta acest plan pe care premierul în exerciţiu l-a catalogat drept ”istoric”.

”Îndemnăm comunitatea internaţională să nu se asocieze (planului american) pentru că acesta contravine dreptului internaţional, iar drepturile palestinienilor nu sunt de vânzare”, a declarat liderul palestinian.

”Acest plan vizează să-l protejeze pe Trump de destituire şi să-l protejeze pe Netanyahu de închisoare. Acesta nu este un plan de pace pentru Orientul Mijlociu”, a denunţat premierul palestinian înaintea reuniuniisăptpmânale a Guvernului său.

Reacţia internaţională faţă de planul american este incertă.

Uniunea Europeană (UE) urmează să-şi reafirme susţinerea faţă de soluţia ”cu două state” - adică un stat palestinian viabil la acre aspiră palestinienii, Palestina, şi Israelul - declară doi diplomaţi europeni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.