Premierul Marii Britanii, Theresa May, a promis o soluţie pestru costurile ridicate ale asistenţei sociale şi va limita imigraţia cetăţenilor non-europeni într-un program preelectoral, care precedă publicarea manifestului Partidului Conservator, transmite BBC.
De asemenea, premierul britanic promite că firmele vor trebui să plăteasă taxe suplimentare dacă vor să angajeze imigranţi, iar aceştia din urmă vor fi nevoiţi să plătească contribuţii mai mari la sistemul sanitar din Marea Britanie.
May va transmite un mesaj intransigent cu privire la migraţie, explicând că o imigraţie ridicată va distruge coeziunea dintr-o comunitate. Mai mult, aceasta îşi va reitera în manifest promisiunea de a limita imigraţia la doar câteva zeci de mii de persoane, în special în ceea ce-i priveşte pe imigranţii din afara Uniunii Europene.
Conservatorii vor inclusiv să controleze şi să reducă imigraţia dinspre ţările europene, asta însemnând renunţarea la libertatea de mişcarea după Brexit.
Companiile britanice vor trebui să plătească până la 2.000 de lire sterline pe an dacă angajează imigranţi non-europeni ca lucrători calificaţi în Marea Britanie.
Banii obţinuţi în acest mod se vor îndrepta spre formarea competenţelor profesionale pentru cetăţenii britanici. De asemenea, imigranţii non-europeni vor plăti contribuţii mai mari la NHS.
Criticii susţin că acest plan de limitare a imigraţiei este aproape imposibil de aplicat fără a lovi economia din Marea Britanie.
Însă, May vrea să reducă rata migraţiei nete sub 100.000 de persoane pe an, deşi acest lucru nu s-a mai întâmplat în ultimii 20 de ani.
Conservatorii promit să facă economie şi în domeniul asigurărilor şi beneficiilor sociale, inclusiv prin reducerea ajutoarelor de care beneficiază pensionarii pentru a acoperi costurile de încălzire în timpul iernii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.