Premierul Ţării Galilor, laburistul Vaughan Gething, a demisionat marţi, la patru luni după ce a ajuns la putere, o perioadă marcată de o serie de scandaluri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am luat decizia dificilă de a începe procesul demisiei din postul meu de şef al Partidului Laburist galez şi, prin urmare, de premier”, anunţă într-un comunicat Vaughan Gething.

”Am sperat ca, pe timpul verii, o perioadă de reflecţie, de reconstrucţie şi de înnoire să aibă loc sub conducerea mea. Recunosc azi că acest lucru nu este posibil”, adaugă el.

Patru miniştri au anunţat anterior că părăsesc Guvernul local, subliniind că nu pot rămâne în post dacă nu demisionează Vaughan Gething.

Vaughan Gething se afla într-o poziţie de nesusţinut.

El se află în centrul unor scandaluri, după ce a primit în timpul campaniei fonduri de la un donator condamnat cu privire la infracţiuni de mediu.

Vaughan Gething subliniază că a respectat legea şi se declară ţinta unor acuzaţii ”pernicioase, motivate politic şi evident false”.

Un fost avocat în vârstă de 50 de ani, el a pierdut o moţiune de cenzură la începutul lui iunie, care l-a fragilizat puternic.

Moţiunea a fost depusă de către conservatori, în urma expirării unui acord de cooperare între laburişti şi naţionaliştii galezi din Plaid Cymru.

Vaughan Gething, născut în Zambia, fiul unui galez şi al unei zambiene, a devenit în martie prima persoană de culoare la conducerea uneia dintre naţiunile care constituie Regatul Unit.

Demisia sa are loc la zece zile după o victorie zdrobitoare a laburiştilor în alegerile legislative britanice.

Partidul Laburist (Labour) a revenit la putere la Londra după 14 ani de putere conservatoare.

În Ţara Galilor, cu 3,1 milioane de locuitori, Guvernul local este competent în numeroase domenii, ca sănătatea, educaţia sau transporturile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.