Premierul francez Edouard Philippe a apreciat miercuri că Uniunea Eurpeană (UE) ”nu a fost la înălţimea crizei” noului coronavirus, salutând totodată ”planul foarte ambiţios” de relansare economică propus de Franţa şi Germania, relatează AFP.
”Probabil că putem spune, făcând un pas înapoi, că Uniunea Europeană nu a făcut nimic şi a fost utilă”, a subliniat premierul francez într-o sesiune de interpelare în Senat.
”Dar a fost ea, oare, în mod veritabil, la înălâimea acestei crize? Eu cred că nu”, a declarat el, răspunzând unei interpelări a lui Hervé Marseille, liderul senatorilor din grupul Uniunea Centristă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Philippe a salutat însă ”planul foarte ambiţios vizând să permită finanţarea unei relansări” economice, în valoare de 500 de miliarde de euro, propus luni de către Emmanuel Macron şi Angela Merkel.
”Adesea, atunci când criza europeană este prezentă, stă în capacitatea Franţei şi Germaniei de se înţelege şi de a antrena în căutarea unei soluţii”, a subliniat el.
”Nu a existat vreun precedent al acestui tip de anunţ. De ce? Pentru că, şi o spun cu multă plăcere, Germania s-a mişcat”, a mai apreciat Philippe, duoă care a lăudat rolul Franţei în această evoluţie.
”Eu nu exclud (...) că Germania a mişcat pentru că Franţa însăşi a mişcat”, a comentat el.
Potrivit premierului francez, Germania ”a văzut că Franţa, atacând reforme de structură, care au fost evocate uneori, dar nu au fost realizate, vrea să pregătească efectiv viitorul în mod serios”.
”Acesta este singurul motiv pe care-l identific pentru a putea face să funcţioneze din nou acest motor franco-german, despre care ştim toţi că este indispensabil repornirii Europei”, a subliniat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...