Premierul francez în exerciţiu Gabriel Attal anunţă duminică faptul că urmează să-şi prezinte demisia ”mâine”, luni, lui Emmanuel Macron, în urma înfrângerii Ensemble pour la Republique! în alegerile legislative anticipate, relatează BFMTV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tabăra prezidenţială se clasează pe locul doi, după Noul Front Popular (NFP), însă nicio tabără nu degajă o majoritate clară, potrivit unei proiecţii realizată de Elabe pentru BFMTV-RMC-La Tribune Dimanche.

”Formaţiunea politică pe care am reprezentat-o în această campanie (...) nu dispune de o majoritate, iar astfel îmi voi prezenta demisia mâine (luni) preşedintelui Republicii”, a anunţat la Matignon Gabriel Attal.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit proiecţiilor Elabe, grupul Ensemble urmează să obţină 157-174 de mandate, mai puţine decât Noul Front Popular (178-205), însă mai multe decât Partidul Rassemblement national (RN, extremă dreapta) - 113-148.

Gabriel Attal a revenit asupra şocului dizolvării Adunării Nţaionale.

”Eu nu am ales această dizolvare, dar am refuzat să mă afecteze”, a declatrat el.

El estimează că ”trei riscuri au fost îndepărtate de către francezi”, şi anume o victorie a unei majorităţi absolute a stângii conduse de către Partidul la France insoumise (LFI, stânga radicală), o majoritate absolută a extremei drepte şi o dispariţie a Ensemble.

”Suntem în picioare, cu de trei ori mai mulţi deputaţi decât dădeau anumite estimări la începutul acestei campanii”, şi-a exprimat satisfacţia fostul purtător de cuvânt al Guvernului.

Momentul plecării lui Gabriel Attal de la Palatul Matignon rămâne incert.

El a anunţat că acceptă să-şi continue funcţia ”atât timp cât este nevoie”, până când este desemnat un nou şef de Guvern.

Emmanuel Macron va aştepta să cunoască ”strcutura” noii Adunări Naţionale pentru a stabili pe cine va pune să formeze un Guvern, a anunţat duminică Palatul Elysée.

Dacă preşedintele Republici acceptă demisia lui Gabriel Attal, iar acesta părăseşte efectiv funţcia luni, el va deveni al doilea premier care rămâne cel mai puţin timp la Matignon, după Bernard Cazeneuve, care a fost premier timp de cinci luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.