Guvernul francez este necesar ”să scadă cât mai rapid impozitele”, în faţa unei ”imense exasperări fiscale”, a insistat luni premierul Edouard Philippe, în prezentarea bilaţului marii dezbateri naţionale lansate în faţa crizei ”vestelor galbene”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După două luni de contestări, care au confirmat o ”toleranţă fiscală zero”, premierul a apreciat, la Marele Palat, că aceste dezbateri arată ”în mod clar direcţia de urmat: trebuie să scădem şi scădem mai repede impozitelele”, fără să precizeze care anume impozite.

Înaintea unui discurs în Parlament, marţi şi miercuri, şi cu câteva zile înaintea primelor ”arbitraje” ale preşedintelui Emmanuel Macron, premierul a afişat voinţa Executivului de a anunţa decizii puternice, în urma crizei ”vestelor galbene” şi acestei ”restituiri” a sute de mii de propuneri cetăţeneşti provenind din marea dezbatere.

”Am ajuns într-o situaţie în care ezitarea ar fi mai gravă ca o greşeală, ar fi o eroare. Nevoia schimbării este atât de radicală, încât orice conservatorirsm, orice «răceală» ar fi, în ochii mei, de neiertat”, a declarat Philippe, care se exprima în faţa a aproape jumătate din Guvern, celor cinci ”garanţi” ai marii dezbateri şi a unor primari şi parteneri sociali.

”Preşedintele a spus-o, noi nu mai putem guverna ca înainte”, a declarat premierul, apreciind că este necesar ”să se construiască instrumentele unei democraţii mai deliberative”.

El a evocat neîncrederea în aleşi şi o ”nemulţumire profundă” în societatea franceză, în urma ”izolării”, ”abandonului”, ”indiferenţei” şi ”lipsei de consideraţie”.

În faţa ”urgenţei climatice”, el notează că francezii sunt pregătiţi să-şi schimbe comportamentul, însă ”nu mai vor ca taxe să le dicteze ceea ce trebuie sa facă”, în urma polemicii provocate de ideea unei întoarceri la taxa pe carbon.

”BUNĂCREDINŢĂ”

El a pledat, de asemenea, în favoarea ”unei reechilibrări între metropole şi comune mici sau medii” şi necesităţii de a ”construi o democraţie participativă de cursă lungă”.

În privinţa limitării vitezei la 80 de kilometri pe oră, Philippe a pledat în favoarea ”bunăcredinţei”. ”Aş vrea să salvez vieţi, sunt acuzat că vreau să umplu conturile” statului, şi-a exprimat el regretul, fără să spună dacă doreşte sau nu să abandoneze această măsură.

”Niciun anunţ concret: marele bla-bla continuă”, a reacţionat pe Twitter deputatul La France Insoumise (LFI) Alexis Corbière. ”Francezii nu au o «toleranţă zero», ei au «toleranţă de privilegiaţi zero»!”, a denunţat colegul său Eric Coquerel, cerând din nou desfiinţarea ”impozitului de solidaritate asupra averii” (ISF).

Potrivit unor documente se sinteză consultate de AFP, scăderea impozitelor revine - fără surpriză - drept una dintre principalele sugestii formulate în marea dezbatere, iar dorinţa unei mai mari dreptăţi fiscale se traduce printr-o susţinere notabilă a reintroducerii impozitului pe avere (ISF), consolidării luptei împotriva fraudei fiscale şi ideii ca ”toată lumea să plătească impozit”.

În schimb, cheltuielile publice de redus rămân imprecise.

Peste 1,5 milioane de persoane au participat în mod direct la marea dezbatere, potrivit unui bilanţ oficial - o treime prin site-ul dedicat dezbaterii, o treime în cele aproximativ 10.000 de reuniuni locale, iar o treime prin cele aproximativ 16.000 de caiete cu doleanţe sau prin corespondenţă liberă.

Celor patru teme stabilite de Macron în scrisoarea pe care a adresat-o francezilor la jumătatea lui ianuarie - ecologie, impozite, servicii publice, democraţie -, li s-au adăugat altele care au apărut spontan în consultare - sănătatea, pensiile sau dependenţa. Alte subiecte - precum imigraţia - au rămas în retragere.

”APĂ DE PLOAIE”

În contextul în care opoziţia denunţă un ”mare bla-bla” şi un exerciţiu influenţat de către Guvern, Guvernul riscă să apară ca cel care reţine doar ceea ce-i convine.

”Toate analizele” sunt postate online, răspunde secretarul de stat Emmanuelle Wargon, însărcinat cu organizarea dezbaterii.

Verdictul îi va reveni, la jumătatea lui aprilie, lui Emmanuel Macron, la finalul unui tur al Franţei de 80 de zile, în care a petrecut aproximativ 100 de ore în dezbateri. Măsurile ar putea să fie realizate până la vară.

Preşedintele s-a angajat să răspundă fără ”renegare” şi fără ”încăpăţânare” dorinţelor francezilor, un ”în acelaşi timp” care menţine o ambiguitate.

Urmările marii dezbateri sunt uneori vagi, contradictorii sau orientate de către întrebările adresate şi nu au avut niciodată preteţia unei solidităţi ştiinţifice

”Dacă va fi apă de plaoie, acesta va fi un eşec”, acomentat François Bayrou, liderul MoDem şi aliat al majorităţii, declarând totodată că are ”certitudinea că nu asta caută preşedintele Republicii”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.