Scenariul potrivit căruia Verzii vor intra în coaliţia de guvernare din Guvernul german ar putea fi o veste proastă pentru industria auto şi cea a cărbunelui din ţară, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După alegerile generale de duminică, actualul partener de coaliţie al Angelei Merkel, SPD (Social-Democraţi, centru-stânga), a anunţat că va intra în opoziţie, ceea ce înseamnă că a devenit mai probabil un acord cu Democraţii Liberi (FDP) şi cu Verzii.

Negocierile pentru foarmarea unei coaliţii se anunţă complexe, iar Verzii vor exercita, probabil, presiuni pentru impunerea politicilor lor cheie privind energia şi sectorul auto, afectate deja de îndepărtarea Germaniei de energia nucleară şi de scandalul emisiilor diesel.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Astfel, Verzii speră să interzică vânzarea de maşini noi cu motoare cu combustie începând din 2030 – cu un deceniu mai repede decât Franţa şi Marea Britanie.

“În total, Verzii urmăresc obiective mai ambiţioase şi un răspuns mai radical la scandalul diesel”, au explicat analiştii Morgan Stanley într-o notă trimisă luni clienţilor.

Verzii cer şi o renunţare mai rapidă la centralele electrice pe cărbune şi închiderea lor completă până în 2030.

Acţiunile companiilor BMW, Daimler şi Volkswagen au scăzut cu 0,1 – 0,7% luni, în timp ce cele ale RWE – care operează 15,25 Gigawaţi generaţi de centralele pe cărbune din Germania – au scăzut cu 4,1%, până la cel mai scăzut nivel din ultimele şase săptămâni.

Analiştii de la Jefferies sunt sceptici că centralele pe cărbune vor putea fi închise pe cât de repede vor Verzii, spunând că termenul limită 2030 ar însemna renunţarea la jumătate din electricitatea generată în ţară.

“Chiar dacă presupunem că jumătate din golul de pe piaţă va fi acoperit de capacitatea actuală pe bază de gaz, într-un astfel de scenariu, Germania va trebui să construiască o capacitate de generare a 130 de gigawaţi pe bază de energie regenerabilă pentru a echilibra piaţa (…). Întâmpinăm dificultăţi în a face calcule într-un astfel de scenariu”, au scris ei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.